Ponta: România susţine crearea unei Uniunii Europene a energiei. Rusia, principala ameninţare din cauza dependenţei unor ţări de gazul rusesc
- Roxana Preda
- 17 decembrie 2014, 16:48
Rusia reprezintă 'principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii', în special din cauza dependenţei unor ţări de importurile de gaz rusesc, a declarat miercuri premierul român Victor Ponta, relatează France Presse.
"Cred în continuare că Rusia reprezintă principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii, atât în ceea ce priveşte energia, cât şi în termeni militari" a afirmat Ponta, în cadrul unei întrevederi cu trei agenţii internaţionale de presă.
"Toate ţările din regiune depind mai mult sau mai puţin de importurile de gaz rusesc", a subliniat el.
Chiar dacă nu importă de la Gazprom decât 15-20% din consumul său de gaze pe timp de iarnă, România consideră că 'cea mai bună soluţie pentru toată lumea' ar fi crearea unei 'Uniunii Europene a energiei', susţinută în special de fostul premier polonez şi actual preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, a precizat Ponta, potrivit AFP.
În ceea ce priveşte resursele energetice ale României, Ponta a subliniat că Bucureştiul trebuie să ia o decizie privind exploatarea gazelor de şist, care implică fracturarea hidraulică, metodă considerată poluantă.
"Parlamentul trebuie să adopte o lege care să spună clar dacă o autorizăm sau o interzicem", a declarat Ponta, adăugând că această decizie trebuie asumată atât de majoritate, cât şi de opoziţie.
Gigantul american Chevron şi-a încheiat operaţiunile de explorare în nord-estul României, iar rezultatele, care vor stabili dacă România dispune de zăcăminte exploatabile, sunt în curs de analizare, a precizat Chevron pentru AFP.
Operaţiunile de prospectare din regiunea Pungeşti au atras un val de manifestaţii împotriva gazelor de şist la faţa locului şi în mai multe mari oraşe, proteste fără precedent în România, notează AFP.
"Nicio activitate economică nu poate avea loc într-un mediu social ostil', a spus Ponta. În opinia sa, România trebuie să se concentreze pe exploatarea zăcămintelor de gaz din platoul continental al Mării Negre, unde americanii de la ExxonMobil şi austriecii de la OMV Petrom deţin mai multe concesiuni.
Cele două grupuri au anunţat în 2012 că au descoperit zăcăminte reprezentând până la de opt ori producţia anuală a Râmâniei, adică între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaz.
Potrivit lui Ponta, una dintre priorităţile României va fi construirea unui gazoduct pentru transportarea acestor gaze spre reţeaua naţională, un proiect estimat la peste un miliard de euro