Condamnările date de Justiție, criticate de Ponta. Ce spune de Ioana Băsescu

Condamnările date de Justiție, criticate de Ponta. Ce spune de Ioana Băsescu

Fostul premier Victor Ponta a comentat decizia instanței de a o condamna pe fiica fostului președinte Traian Băsescu, spunând că așa ceva nu s-ar putea întâmpla în Statele Unite.

Victor Ponta, despre condamnarea fiicei lui Traian Băsescu.

Instanțele românești au ajuns să dea condamnări, unor persoane, în 2021, pentru fapte comise în 2009. Fostul premier PSD, Victor Ponta a comentat decizia instanței de condamnare la închisoare a fiicei fostului președinte Traian Băsescu.

Fiica fostului președinte, Ioana Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul privind campania electorală din 2009. Decizia este în primă instanță și urmează să fie atacată cu apel.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am ajuns să condamnăm în 2021 pe cineva pentru fapte din 2009”, a declarat Victor Ponta în emisiunea lui Marius Tucă, la Aleph News.

În acest caz, fostul lider politic a făcut o comparație cu ceea ce se petrece în Statele Unite. Potrivit lui Victor Ponta, peste Ocean nu s-ar întâmpla niciodată ca fiica unui președinte american să fie anchetată sau condamnată. Așa cum se întâmplă în România. În acest sens, el a dat-o ca exemplu pe fiica fostului președinte Donald Trump, Ivanka.

„Pe Ivanka Trump nu cred că o vor condamna vreodată. Nu cred că în America îi va face cineva dosar penal fiicei președintelui”, a mai spus Victor Ponta conform sursei citate.

Victor Ponta atac la Traian Băsescu

În acest context, Victor Ponta nu a ratat ocazia de a-și ataca vechiul adversa politic, pe fostul președinte Traian Băsescu. El a declarat că acesta ar fi trebuit să-și apere fiica după ce judecătorii au pronunțat o astfel de condamnare în cazul ei. El s-a referit la faptul că fostul președinte Traian Băsescu nu a avut nici o reacţie publică după pronunțarea sentinței.

„Eu am trei copii. Cel care nu-și apără copii este un sub-om”, a spus Victor Ponta în emisiunea lui Marius Tucă.

Ponta, despre condamnarea fiicei lui Traian Băsescu

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru mai multe fapte de corupție. Ea a fost judecată, împreună cu fostul ministru Elena Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Ioana Băsescu a fost condamnată la 3 ani pentru instigare la delapidare și la încă 3 ani pentru instigare la spălare de bani. Judecătorii au decis să contopească cele două pedepse, astfel că a rezultat o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare.

La rândul său, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare, în același dosar penal.

Sentințele pronunțate sunt în primă instanță și au fost atacate cu apel.