Un nărav al politicianului român: Să spună cuvinte mari în împrejurări mici. România lui Cristoiu
Editura Evenimentul si Capital

Un nărav al politicianului român: Să spună cuvinte mari în împrejurări mici. România lui Cristoiu

17-12/ion-cristoiu-mv-465x390
Autor: | | 2 Comentarii | 4795 Vizualizari

Pe vremea când făceam o emisiune la B1 tv cu Robert Turcescu, amândoi ajunsesem disperați de obiceiul politicienilor din studio de a o lua razna pe arătura demagogiei în loc să dea răspunsuri la întrebări concrete. Noi îl întrebam pe politician dacă afară plouă și el răspundea că Puterea duce țara de râpă, că democrația e în mare primejdie, că interesul național e pus la îndoială, dar mai ales că formațiunea din care făcea parte sau pe care o conducea, ajungînd la Putere, avea să rezolve toate problemele mari și mici ale țării.

Printre puținii politicieni care făceau excepție de la regula deraierii se numărau Traian Băsescu, Crin Antonescu, Elena Udrea, și chiar Victor Ponta. În rest, toți ceilalți politicieni băteau câmpii cu grație, încredințați de consilierii lor, de consultanții lor, că indiferent ce sunt întrebați, indiferent de ce se discută, ei trebuie să folosească prilejul apariției în direct pentru a promova programul partidului. La un moment dat, ne-am gândit chiar să instalăm pe masa din studio un clopoțel, pe care unul dintre noi să-l ia și să-l agite, în clipa în care politicianul invitat se abătea de la minima datorie de ființe umane de a nu face demagogie. Obiceiul acesta al cuvintelor mari, a căror folosire în împrejurări mărunte nu face altceva decât să le compromită, a reprezentat și reprezintă una din marile slăbiciuni ale politicii românești. Eram convins că e vorba de un nărav postdecembrist, ivit poate și din menținerea de după căderea comunismului a înclinației comuniste către transformarea fiecărui fapt al vieții, fie el mare sau mărunt, într-un prilej de propagandă și agitație în favoarea Partidului.

Recitind publicistica lui I.L. Caragiale, am descoperit însă că năravul e în politica românească de când lumea. Și cum de când lumea înseamnă la noi de la debutul României moderne, altfel spus de la epoca lui Carol I, Caragiale a fost primul jurnalist exasperat de demagogia cuvintelor mari în împrejurări mici.

Pe vremea lui Caragiale se bucura de un imens succes la mase politicianul Nicolae Fleva, azi totalmente necunoscut, intrat în uitare înainte de a muri, la 4 august 1920, la Jitani, lângă Râmnicu Sărat, acolo unde este mormântul fără ca nimeni să știe că în el a fost îngropat unul dintre cei mai populari politicieni ai epocii Carol I.

Născut în 1840, la Focşani, Nicolae Fleva obţine licenţa în Drept la Napoli. Întors în ţară se afirmă ca avocat în Procesul celor care făcuseră Republica de la Ploieşti. Ca apărător al acuzaţilor, Nicolae Fleva apare drept un liberal convins.

În ipostaza rămasă în memoria perioadei – cea de orator imbatabil în adunări publice şi, mai ales, de animator al mişcărilor de stradă – Nicolae Fleva debutează în alegerile din 25 aprilie – 2 mai 1875 de pe poziţiile Liberalilor care vor să răstoarne guvernul Conservator Lascăr Catargiu. Se remarcă nu numai prin discursul incendiar din sala Bassel, dar şi prin tulburările din ziua alegerilor.

Doi vestiţi ciomăgari ai guvernului sunt omorâţi în bătaie de mulţimea care ia cu asalt cârciuma în care petreceau.

Acuzat de a fi la originea tulburării, Nicolae Fleva e arestat.

Popularitatea sa atinge cote ameţitoare.

Din acest moment, Nicolae Fleva devine cel mai popular politician din istoria modernă a României, idol al Poporului, însuflețitor și conducător de mișcări de stradă pentru răsturnarea Guvernului. Trece pe rînd prin mai multe partide – Liberal, Conservator, Partidul Conservator Democrat, conduce ziare, ca de exemplu, Libertatea, ține în Piețe discursuri care electrizează demonstranții împotriva Guvernului, e o dată primar al Bucureștilor, de două ori ministru și de mai multe ori deputat, în 1912 și 1914, de București, ales ca independent.

Constantin Bacalbașa, care face în volumul Bucureștiul de altădată, un portret excepțional lui Nicolae Fleva, explică astfel succesul incredibil al acestui politician al Străzii:

„Fără prea multă cultură, fără idei hotărâte, fără putere de organizare, Fleva agita numai prin farmecul persoanei sale, prin căldura vervei, prin comunicarea acelui fluid neînţeles pe care-l inocula auditoriului. Avea volubilitate, îndrăzneala de a formula tot felul de afirmări, vorbea, fără preocupare de argumente şi logică, dar spunea mereu înainte fraze care nici măcar nu erau gramaticale. Însă cînd accentuau cu energie unele perioade care, mai la urmă, nu spuneau nimic, ropotele de aplauze şi aclamaţiuni izbucneau. Auzeai prin prejurul său:

- Degeaba, tot Fleva e ăl mai al dracului. Bine vorbeşte!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate