Poliția Română, mesaj dur pentru șoferi! Amenzi usturătoare pentru cine nu respectă această regulă
- Mihai Soica
- 24 octombrie 2020, 18:47
Vine iarna, și ca în fiecare an polițiștii atrag atenția asupra obligațiilor pe care le au șoferii.
Chiar dacă legea, care a intrat în vigoare în 2011, nu indică o dată clară de la care șoferii trebuie să își monteze pe mașini cauciucurile de iarnă, polițiștii nu vor ierta pe nimeni, și vor aplica amenzi mari.
Potrivit oamenilor legii, autoturismele care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă sau gheață, este obligatoriu să fie dotate cu cauciucuri de iarnă. Amenda maximă pentru cei care circulă fără cauciucuri de iarnă este de 2.900 de lei.
„Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare /înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație", arată Poliția Română.
Cum deosebim un cauciuc de iarnă
Specialiștii susțin că un cauciuc de iarnă are inscripționate literele de M și S, care se regăsesc inscripționate pe lateralele anvelopelor, sub diverse combinații: M+S, M.S sau MS.
Despre cauciucurile ”all season” trebuie să țineți cont că acestea nu sunt anvelope de iarnă, iar în acest caz polițiștii vor considera că circulați în afara cadrului legal.
Mai mult, inspectorii de la Registrul Auto Român explică de ce o anvelopă all season nu este considerată ca una de iarnă. „Menţionăm însă că din punct de vedere tehnic anvelopa all season nu este recomandată pentru utilizarea pe tot parcursul anului în ţări cu o climă că a României, acestea fiind destinate mai degrabă unor ţări cu o climă mai temperată”, precizează RAR.
La rândul lor, polițiștii le atrag atenția șoferilor să nu încerce să umble cu șmecherii. „Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă", transmite Poliția.