Poliția Română este sufocată de pile și cumetrii. Acuzațiile vin chiar din interiorul sistemului

Poliția Română este sufocată de pile și cumetrii. Acuzațiile vin chiar din interiorul sistemului

Reprezentanții Sindicatului Europol au vorbit despre problemele din sistem și pilele care sunt angajate din ce în ce mai des în Poliția Română.

Cei de la Sindicatul Europol acuză Inspectoratele de Poliție Județene din țară că nominalizează pentru posturile vacante diverse pile și apropiați ai inspectorilor șefi”.

Acuzații aduse de Sindicatul Europol întregului sistem

La Școala Câmpina au avut loc probele pentru ocuparea posturilor de instructor la cele patru structuri din cadrul Direcției de Pregătire Profesională: conducere defensivă, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare și tactică polițienească.

Sindicatul Europol a prezentat rezultatele acestor probe, care au fost extrem de slabe

Ne puteți urmări și pe Google News

„Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele. De precizat că ofițerul de la serviciul rutier Constanța a picat cu brio, iar ceilalți 3 agenți care dețineau atestat nici măcar nu au fost întrebați dacă vor să îndeplinească atribuțiile acestei funcții.

Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;

Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;

Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;”

Responsabili pentru situația de față, susține Sindicatul Europol, sunt unii dintre șefii Inspectoratelor Județene de Poliție din țară, „care nu dau doi bani pe îndrumările venite din partea IGPR” pentru că beneficiază de o „siguranță politică”.

Au fost angajate persoane care nu aveau niciun fel de pregătire

Persoane fără pregătire pentru posturile pe care le ocupau au fost numite de-a lungul timpului în cadrul IPJ-urilor, spun sindicaliștii:

„Într-o ultimă încercare de a-i determina pe inspectorii șefi să acționeze cu obiectivitate și să înțeleagă rolul esențial pe care acești instructori îl vor avea la nivelul instituției pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferință, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizați ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofițeri la serviciul rutier.

Spre surprinderea noastră, îndrumările primite au fost complet ignorate de unii inspectori șefi și după această ședință. Astfel La IPJ Constanța, cu toate că existau 3 agenți de poliție care au absolvit cursul de conducere defensivă și dețineau atestat, inspectorul șef și-a menținut nominalizarea unui ofițer de la serviciul rutier despre care spunea că nu are cum să nu știe să conducă dacă se ocupă cu aplicarea Codului rutier”, a fost mesajul celor de la Europol.