Poliția română a confundat un om nevinovat cu un fugar. CEDO condamnă statul român
- Andra Puiu
- 30 august 2022, 23:53
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus că Statul român trebuie să se asigure că acuzaţiile de folosire excesivă a forţei în timpul operaţiunilor de poliţie fac obiectul unei anchete efective. CEDO a emis, marți, 23 august, o hotărâre în care a condamnat România pentru două încălcări ale articolului doi al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În cazul „Pârvu contra României”, completul de șapte judecători a condamnat în unanimitate statul român la plata a 65.000 de euro. Este vorba de daune morale către reclamantă și a 8.630 de euro drept cheltuieli de judecată.
Cazul se referea la o operaţiune a poliţiei, considerată haotică de reclamanta Ana-Bianca Pârvu. În cadrul operațiunii, soţul acesteia a fost confundat de poliţişti cu un fugar internaţional. Așadar, el a fost împuşcat în cap şi a decedat la spital la scurt timp după aceea.
Focurile de armă care l-au ucis pe Sorin Pârvu au fost trase la Brăila la 26 septembrie 2009. La acel moment, poliţişti, unii din localitate, alţii veniţi de la Bucureşti, au înconjurat la un semafor maşina condusă de Pârvu, pe care îl confundaseră cu un fugar periculos căutat pentru omor şi tâlhărie.
Poliţiştii le-au ordonat lui Sorin Pârvu şi pasagerului său să iasă din maşină
Din declarațiile unor martori aflați la fața locului depuse la dosar de reclamantă reiese că poliţiştii au deschis focul fără avertisment. Pârvu a încercat să fugă dând maşina înapoi spre unul din automobilele poliţiei. Unul dintre poliţişti, D.G., care coordona operaţiunea, a sărit atunci din vehicul. Ulterior, omul legii a deschis portiera din spate a maşinii lui Pârvu şi l-a împuşcat pe acesta în cap din spate. La un moment dat, poliţiştii şi-au dat seama imediat că au greșit persoana.
Ancheta privind decesul lui Sorin Pârvu a durat 11 ani şi a ajuns la concluzia că incidentul s-a petrecut din cauza unei combinaţii de legitimă apărare şi de foc de armă accidental. În decizia sa, Curtea de la Strasbourg a exprimat îndoieli serioase cu privire la caracterul absolut necesar al reacţiei poliţiei în cursul incidentului. Judecătorii nu au fost convinşi nici de argumentele potrivit cărora a fost vorba mai întâi de legitimă apărare, apoi de o combinaţie de legitimă apărare şi de foc de armă accidental.
Decizia CEDO
Curtea s-a arătat deosebit de îngrijorată de pregătirea şi controlul operaţiunii care au făcut posibilă o eroare semnificativă în identificarea suspectului. De asemenea, îngrijorarea a venit și în legătură cu poliţiştii implicaţi. Aceștia nu erau clar identificabili ca aparţinând forţelor de poliţie.
CEDO subliniază că unele cazuri similare împotriva României au fost deja transmise pentru executare Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. De asemenea, Curtea consideră că se impun măsuri generale în temeiul articolului 46 (forţa obligatorie şi executarea) pentru a se asigura că acuzaţiile de folosire excesivă a forţei de către poliţie fac obiectul unei anchete efective, informează Agerpres.