Podul Basarab se redeschide în această noapte. Primăria Capitalei va continua lucrările
- Bianca Ion
- 6 septembrie 2026, 12:47
Podul Basarab. Sursă foto: Facebook
Podul Basarab va fi redeschis circulației în noaptea de duminică spre luni, după lucrările începute pe 20 iunie. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că intervențiile care afectau traficul au fost finalizate, însă reparațiile vor continua până la începutul anului viitor, când este vizată recepția lucrării.
Podul Basarab se redeschide în această noapte
Edilul a anunțat că, în perioada lucrărilor, circulația a fost menținută alternativ pe câte una dintre arterele podului, în timp ce pe cealaltă s-a lucrat.
”Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, aşa cum am promis. Restul lucrărilor de reparaţii vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepţiona această lucrare nerecepţionată şi neîntreţinută de peste 15 ani de la darea in folosinţă. Am început pe 20 iunie şi, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, scrie Ciucu.
Ce lucrări au fost făcute până acum
Până în prezent, intervențiile au vizat atât partea carosabilă, cât și structura podului. Au fost reparate asfaltul, hidroizolația, rosturile de dilatație și marcajele. Au fost făcute intervenții și la structura podului, inclusiv la fisuri, elemente de beton, piloni și intrados.
Sistemele de scurgere au fost curățate și reparate, inclusiv cele aflate pe calea de rulare a tramvaielor. De asemenea, au fost reparate și vopsite elementele metalice, printre care bordurile și balustradele.
„S-a lucrat în două schimburi, inclusiv în weekenduri”, subliniază edilul.

Podul Basarab. Sursă foto: Facebook
Ce reparații continuă până la finalul anului
Redeschiderea circulației nu înseamnă și încheierea completă a lucrărilor. Până la sfârșitul anului urmează să fie înlocuite gardurile ruginite și panourile de protecție fonică.
Vor fi curățate și protejate și elementele de beton asupra cărora nu s-a intervenit până acum.
Un alt punct din program îl reprezintă reabilitarea stației de tramvai, unde sunt prevăzute intervenții la plexiglass, scări, lifturi și scări rulante.
„Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranţă, igienizat”, dă asigurări Ciucu.
Primăria vrea recepția finală la începutul anului viitor
Primarul Capitalei a explicat că lucrările sunt necesare și pentru ca Podul Basarab să poată fi recepționat oficial. Potrivit acestuia, pasajul nu a fost recepționat și întreținut de peste 15 ani de la darea în folosință.
Ciprian Ciucu a mai spus că degradarea acumulată impunea aceste intervenții pentru siguranța structurii.
După finalizarea reparațiilor și recepția finală, va putea fi asigurată și mentenanța podului pe termen lung.