PNL mută din umbră. Liberalii pregătesc instalarea unui nou șef al Poliției Române (surse)
- Andreea Vlad
- 3 martie 2021, 12:15
Potrivit unor informații pe surse, liberalii ar trage sforile pentru instalarea unui nou inspector general al Poliției Române. Favoritul pentru această funcție se află însă în centrul unui scandal sexual.
PNL mută din umbră! După ce chestorul Liviu Vasilescu a demisionat din funcție în urma scandalului legat de clanul Duduianu, Poliția Română a rămas cu o conducere interimară. Chestorul Eduard Mirițescu este șeful interimar al IGPR.
Potrivit surselor Bugetul.ro, citate de Știripesurse, PNL ar trage sforile pentru numirea unui șef al Poliției Române. Șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, ar încerca să-l propulseze în funcția de inspector general al Poliției Române pe comisarul-șef Marian Iorga, în prezent șef IPJ Prahova.
Iulian Dumitrescu a fost senator de Călărași în mandatul 2012-2016. Marian Iorga a condus IPJ Călărași între septembrie 2014-martie 2019 și între august 2019-aprilie 2020. Despre Iulian Dumitrescu s-a spus că l-a propulsat pe Iorga la șefia IPJ Prahova, fără concurs. Alte surse au declarat, pentru Bugetul.ro, că Marian Iorga ar putea să ajungă chiar în funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne.
Marian Iorga este în centrul unui scandal. Anchetat penal pentru că a pretins favoruri sexuale
În ianuarie 2020, ministrul de Interne de atunci, Marcel Vela, declara că a dispus anchetarea șefului IPJ Călărași, Marian Iorga. Cercetarea lui Marian Iorga vine în contextul în care Dumitru Coarnă, președintele SNPPC, a făcut mai multe plângeri, în 2019. S-a adresat atât IGPR, cât și ministrului Vela, împotriva șefului IPJ Călărași. L-a acuzat, printre altele, de luare de mită.
Dumitru Coarnă a dezvăluit că este vorba doar despre o anchetă penală, care ar putea dura câteva luni. Liderul sindical crede că ar fi trebuit demarată împotriva lui Iorga și o cercetare disciplinară. Marian Iorga ar fi pretins „favoruri sexuale pentru promovarea în funcții”. Această cercetare disciplinară nu a fost începută de Direcția de Control Intern a Poliției Române.
Liviu Vasilescu, inspector-șef al Poliției Române: Nu a fost începută și o cercetare disciplinară
Contactat de Bugetul.ro, Liviu Vasilescu, inspectorul-șef al Poliției Române, a declarat că domnul Coarnă a depus două sesizări, care au fost trimise spre cercetare penală. Dar nu-și amintește să fie ceve de natură sexuală în plângeri. Însă, dacă ar exista ceva de natură sexuală, tot spre penal ar trebui îndreptat, a precizat oficialul.
Comisarul-șef Iulian Ionică a confirmat că nu a fost începută și o cercetare disciplinară a lui Marian Iorga, deși acuzațiile sunt de pretindere a unor „favoruri sexuale pentru promovarea în funcții”. Ulterior, Judecătoria Sectorului 5.i-a interzis lui Coarnă, în septembrie 2020, să mai dea declarații despre Marian Iorga.
Marian Iorga a fost fotografiat alături de evazioniștii din Călărași
Fostul șef al IPJ Călărași a participat la o petrecere la localul „Monica“, unde a stat la masă lângă afaceristul Marius Răzvan Popa, condamnat în primă instanță la 6 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dezvăluiau jurnaliștii de la Newsweek, în 2019. La o altă petrecere, comisarul șef Marian Iorga Șeful IPJ Călărași a fost fotografiat la o terasă alături de George Chiriță (fost președinte executiv și actual vicepreședinte al PSD Călărași), comisarul Sorin Mihalache (șeful Poliției Rutiere Călărași) și afaceristul Nelu Lățcan.