Plahotniuc, obligat să întoarcă statului aproximativ 100 de mii de lei pentru extrădarea din Grecia

Plahotniuc, obligat să întoarcă statului aproximativ 100 de mii de lei pentru extrădarea din GreciaSursa foto: Capture video

Republica Moldova. Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc trebuie să restituie aproximativ o sută de mii de lei statului, sumă cheltuită pentru extrădarea sa din Grecia, în timp ce procesul în dosarul fraudei bancare continuă. Între timp, instanța a respins solicitarea procurorilor privind citirea declarațiilor unui martor sub acoperire, iar apărarea anunță că fostul lider democrat este gata să fie audiat.

Vladimir Plahotniuc are de achitat aproximativ o sută de mii de lei Ministerului Justiției, bani cheltuiți de autorități pentru extrădarea acestuia din Grecia. Procurorii au anunțat că au depus o cerere pentru anexarea documentelor care confirmă cheltuielile suportate de stat, invocând prevederile legale potrivit cărora inculpatul trebuie să suporte aceste costuri.

„Am depus o cerere prin care am solicitat să fie anexate acte care confirmă cheltuielile de extrădare, aproximativ 100 de mii de lei. Legea prevede că inculpatul achită cheltuielile respective”, a spus procurorul de caz, Alexandru Cernei.

Sursa foto: Comisia de Evaluare a procurorilor

Demersul vine în contextul în care dosarul în care este vizat fostul lider democrat continuă să fie examinat în instanță, iar procurorii încearcă să consolideze probele și să stabilească toate circumstanțele cauzei.

Martor sub acoperire, refuzat de instanță

În cadrul ședinței de judecată din 9 februarie, magistrații au respins solicitarea procurorilor privind citirea declarațiilor unui martor sub acoperire din dosar, cunoscut sub numele de cod „Maria Ursu”.

Potrivit instanței, acuzatorii nu au prezentat suficiente dovezi care să justifice imposibilitatea audierii directe a martorului, chiar dacă au invocat motive de securitate, probleme de sănătate și faptul că acesta nu s-ar afla pe teritoriul Republicii Moldova.

Decizia instanței reprezintă un moment important în evoluția procesului, întrucât declarațiile martorilor sub acoperire sunt, de regulă, considerate probe sensibile și pot influența cursul anchetei.

Sursa foto: Capture video

Apărarea anunță prezența lui Plahotniuc în instanță

În același timp, avocații lui Vladimir Plahotniuc au declarat că fostul lider democrat este dispus să se prezinte în instanță pentru audieri, indicând o dată orientativă stabilită împreună cu magistrații.

„Nu încercăm să amânăm procesul. Instanța ne-a comunicat când ar fi dispusă, orientativ, să fie audiat domnul Vladimir Plahotniuc în instanță. La ședința trecută, pe data de 5 februarie, am comunicat disponibilitatea domnului Plahotniuc de a fi audiat pe 12 și în caz că nu se reușește pe 10. Astăzi am comunicat instanței că pe data de 10 nu reușim, deci pe data de 12”, a menționat avocatul fostului lider democrat, Lucian Rogac.

Extrădat după mai bine de șase ani de la fuga din țară

Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în Republica Moldova în septembrie 2025, după ce a fost localizat în Grecia. Revenirea sa a avut loc la mai bine de șase ani de la plecarea din țară, survenită în iunie 2019, imediat după căderea guvernării Partidului Democrat și demisia Guvernului Filip.

La momentul plecării, Plahotniuc declara public că are nevoie de timp pentru a-și proteja familia, însă nu a mai revenit în Republica Moldova timp de mai mulți ani.

După plecare, fostul lider democrat s-a stabilit inițial în Statele Unite ale Americii, unde a locuit peste un an și a încercat să obțină azil politic. Cererea i-a fost respinsă de autoritățile americane. Ulterior, înainte de alegerile prezidențiale din 2020, acesta a părăsit teritoriul SUA și s-a stabilit în Turcia, unde s-ar fi aflat o perioadă îndelungată, potrivit informațiilor apărute în spațiul public.

Vladimir Plahotniuc, escortat Republica Moldova

Sursa foto: Facebook/Zinaida Cerchez

Acuzațiile din dosarul fraudei bancare

Procurorii îl acuză pe Vladimir Plahotniuc că ar fi beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, prejudiciul estimat depășind 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro.

Plahotniuc pledează nevinovat în dosarul privind frauda bancară și a solicitat audierea martorilor-cheie pentru a stabili adevărul.

În prezent, fostul lider democrat este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, într-o celulă separată.

Alte dosare penale în care este vizat fostul lider democrat

Pe lângă dosarul fraudei bancare, Vladimir Plahotniuc este cercetat și în alte cauze penale. Printre acestea se numără dosare privind crearea și conducerea unui grup criminal organizat, spălare de bani și escrocherie.

De asemenea, numele fostului lider democrat apare în dosare legate de presupuse escrocherii de la „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, precum și în așa-numitul „dosar punga neagră”, în care este vizat și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.