Pilonul II de pensii, opțional. Propunere din partea AUR

Pilonul II de pensii, opțional. Propunere din partea AURGeorge Simion. Sursa foto: Captură video

AUR a inițiat un proiect legislativ ce vizează pilonul II de pensii facultative. Acesta prevede ca participarea la Pilonul II de pensii facultative să fie doar voluntară, nu obligatorie sau automată, conform profit.ro.

Inițiativa legislativă a celor de la AUR

În condițiile propuse de formațiunea politică, datele s-ar schimba, iar românii care vo dori să contribuie o vor putea face în baza unei cereri scrise. De asemenea, persoanele care contribuie în prezent ar putea să renunțe. Iar banii care s-au strâns ar rămâne în fondul administrat privat până la intrarea în drepturi.

Cei de la AUR spun că „existența unui mecanism financiar complex prin care contribuțille obligatorii ale cetățenilor sunt redirecționate către companii private care încasează comisioane substanțiale pentru administrarea acestor fonduri, după care o mare parte din aceste resurse sunt reinvestite în titiuri de stat, creând astfel un circuit financiar care beneficiază multiple categorii de intermediari în detrimentui contribuabililor”.

Schimbările propuse și care vizează Pilonul II

Dar și că: „Din perspective veniturilor generate pentru administratori, sistemul obligatoriu garantează un flux constant de resurse provenite de la peste 8 milioane de contribuabili români, fără ca aceștia să aibă posibilitatea de a opta pentru alternative sau de a-și retrage contribuțille viitoare. Această configurație creează o situație de monopol de facto asupra unei părți din contribuțiile sociale, în absența consimțământului liber exprimat al titularilor acestor contribuții”.

Au existat în ultimii ani și alte inițiative ce au vizat mult discutatul pilon II de pensii. În 2017 și 2018, despre acest subiect a discutat Liviu Dragnea, fost lider PSD. Mihai Tudose, fost premier, asigura că schimbarea se va produce.

Pilonul II

Sursa foto: pixavay.com

Discuții de mulți ani

Iar ex-premierul Viorica Dăncilă și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, anunțau că Guvernul lucrează la un mecanism prin care persoanele care contribuie la Pilonul II de pensii, administrat privat, să se transfere cu aceste contribuții integral la Pilonul I, administrat de stat.

Recent, Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a adoptat un proiect de lege care reglementează modalitatea de plată a pensiilor la PIlonul II de pensii. Românii care beneficiază de aceste venituri vor putea retrage, într-o primă tranșă, 30% din suma totală. Apoi, restul sumei să poată fi retras eșalonat, lună de lună, pe o perioadă de opt ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News