Piața imobiliară, în continuă schimbare. Cât se poate negocia la cumpărarea unui apartament

Piața imobiliară, în continuă schimbare. Cât se poate negocia la cumpărarea unui apartamentApartamente. Sursa foto: Freepik

În ultimele săptămâni, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe au crescut cu aproximativ 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize Storia. Cele mai scumpe locuințe se găsesc în Cluj-Napoca, unde metrul pătrat costă în medie 3.138 euro, urmat de Brașov, cu 2.241 euro/mp, și București, cu 2.096 euro/mp. Având în vedere că prețurile sunt mai piperate în 2025, mulți cumpărători încearcă să negocieze pentru a obține un preț mai mic.

Cât poți negocia pentru un apartament în 2025

În negocieri, cumpărătorii pot pune pe masă aspecte precum starea imobilului, defecte vizibile, motivul vânzării, timpul de expunere pe piață și prețurile la care au fost vândute proprietăți similare în zonă. De asemenea, se pot lua în calcul condițiile din vecinătate, termenii de finalizare a tranzacției sau eventualele facilități suplimentare, precum locurile de parcare.

De asemenea, accesul facil la locuință și eventualele probleme ale acesteia joacă un rol crucial în negociere, la fel ca suprafața și dotările oferite. O evaluare detaliată a proprietății și o bună cunoaștere a pieței locale sunt cheia pentru a obține un preț mai favorabil, spun specialiștii.

Apartament

Apartament

Puțini dezvoltatori sunt dispuși să negocieze

Având în vedere măsurile fiscale recente, dezvoltatorii nu mai sunt dispuși să lase prea mult din prețul unui apartament.

„Dacă în trecut negociam 5.000, acum negociem 7.000. Este creșterea aceasta de TVA pe care o mai susțin și dezvoltatorii. Se simte o marjă mai mare de negociere, pentru că adaosul a fost consistent, de la 9% la 21%, și atunci se poate negocia puțin mai mult. În momentul în care clientul vine cu un avans mai mare pentru un apartament, se fac și discounturi”, a explicat Aurel Stancu, reprezentant Best Expert Imobiliare.

Potrivit acestuia, cererea a fost mare pentru apartamente în ultimele săptămâni.

„Dacă la 1 august ne așteptam să fie mai multă liniște, piața încă se mișcă. Noi stăm bine la vânzări, exact ca înainte, însă în piață se simte o ușoară scădere a vânzărilor”, a adăugat el.

Ce șanse ai să obții un preț mai mic pentru un apartament cumpărat de la proprietar

Potrivit specialiștilor, cumpărătorii trebuie să evite întrebările care pot pune presiune asupra vânzătorului, precum „care e ultimul preț?”. De asemenea, stabilirea unui buget maxim realist este esențial, ținând cont că după achiziție urmează și cheltuieli suplimentare pentru renovări, mobilier sau alte dotări.

Nici proprietarii nu sunt dispuși să accepte un preț mai mic decât cel stabilit inițial.

„Negociem destul de puțin sau, dacă vrem să negociem, afișăm un preț mai mare decât evaluarea. La cât a fost în piață în aceste luni, rareori am negociat. În iulie am avut un caz în care am negociat pe plus. Au mers foarte bine vânzările. în ultimele două luni. A fost cel mai bun an al agenției noastre”, a explicat Adrian Nață, reprezentant Sincron Imobiliare.

Agentul imobiliar a adăugat că, în ultima perioadă, majoritatea tranzacțiilor au fost încheiate de cumpărători care au apelat la un credit.

„În ultimele luni, mulți cumpărători au venit cu credite. Asta ar fi semnalul că cei care au cash mai așteaptă. Nu mai sunt investitori, sunt cumpărători de nevoie, care spun: „Cumpăr pentru că trebuie să mă mut acum”. Iulie a fost un ultim moment în care au apărut cu cash. În septembrie, cererea a scăzut mult.