Patru copii au ajuns la spital în Anglia. Au consumat dulciuri cu infuzie de canabis

Patru copii au ajuns la spital în Anglia. Au consumat dulciuri cu infuzie de canabis

Patru copii au ajuns la spital după ce au mâncat dulciuri sub formă de jeleu, cu infuzie de canabis. Copiii au consumat dulciurile într-un parc din Anglia.

Trei dintre copii au început să vomite necontrolat. Ei au leşinat de mai multe ori după ce au mâncat dulciurile cu infuzie de canabis, potrivit Poliției Surrey.

Copii duși de urgență la spital cu ambulanța

Doi băieţi de doisprezece și treisprezece ani, precum şi o fetiță de doisprezece ani au fost duşi de urgență la spital cu ambulanța după ce au suferit o intoxicaţie la scurt timp după ce au mâncat nişte dulciuri sub formă de jeleu.

Un alt băiat de doisprezece ani a fost dus la spital de către familia sa ca măsură de precauție. Băiatul ar fi mâncat şi el din dulciuri, împreună cu ceilalţi copii. Toți cei patru au stat în spital peste noapte sub observaţie, potrivit The Independent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dulciurile, care ar fi conţinut infuzie de canabis, au fost furnizate copiilor în parcul Court Recreation Ground din Epsom. Poliţia a făcut o inspecţie la magazinele din zonă pentru a descoperi comerciantul cu pricina, precum şi care au fost cu exactitate cauzele producerii incidentului.

Poliția a fost solicitată pentru a soluționa cazul

Poliția Surrey a fost chemată la magazinele de pe Pound Lane din Epsom, aproape de terenul de recreere Court, pentru a răspunde incidentului, de către serviciul de ambulanță de pe coasta de sud-est din 1 mai. Ulterior, polițiștii i-au îndemnat pe părinți să vorbească cu copiii lor despre potențialele pericole ale „alimentelor”.

„Încercăm, desigur, să înțelegem ce sunt aceste dulciuri, de unde au venit și ce conțin. Cu toate acestea, prioritatea noastră imediată este avertizarea părinților, să le spună copiilor despre aceste pericole pentru a nu fi tentați să le încerce, deoarece în mod evident cauzează un prejudiciu substanțial. Aceste tipuri de produse, care pot fi comercializate sub denumirea de «infuzie cu canabis» sau «infuzat cu CBD» sunt ilegale și, prin urmare, nereglementate în Marea Britanie. Ele pot părea a fi produse comerciale cu ambalaje profesionale, dar acest lucru nu trebuie luat ca un semn că sunt sigure sau legale”, a declarat sergentul Lee Marks.