Noua Miss Germania este o femeie de 33 de ani, mamă a doi copii, din landul Turingia.
Noua Miss Germania. O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021.
Decernarea titlului s-a făcut în cadrul unui concurs reînnoit care, potrivit organizatorilor, are în prim-plan convingerile şi personalitatea participantelor. Concursul este mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează duminică Reuters, preluată de Agerpres.
Noua Miss Germania și ideile sale
Îmbrăcată într-un costum negru, Anja Kallenbach, deţinătoarea titlului Miss Turingia, s-a impus în faţa candidatelor din alte 15 landuri. Finala concursului s-a desfăşurat sub sloganul „Emanciparea femeilor autentice”. Concursul Miss Germania 2021 a fost difuzat sâmbătă seară pe Youtube.
Este notabil faptul că, din cauza vocilor care critică astfel de concursuri susţinând că sunt sexiste, demodate şi încurajează atitudinile misogine, organizatorii, inclusiv cei ai concursului Miss Statele Unite, au renunţat la proba defilării candidatelor în costum de baie.
Concursul, deschis femeilor între 18 și 39 de ani. Și ideologiei
Organizatorul concursului Miss Germania 2021 a declarat că femeile cu vârste între 18 şi 39 care au participat la ediţia din acest an au trebuit să demonstreze că „au un obiectiv clar în minte şi că militează pentru un viitor mai bun”.
O femeie care luptă împotriva idealului „slab este frumos” s-a numărat printre candidate. O altă concurentă la Miss Germania 2021 se concentrează pe informarea publicului cu privire la aspectele negative ale sectelor religioase. În fine, o altă aspirantă la titlul de Miss Germania a declarat că militează contra decalajui salarial între femei şi bărbaţi.
Foto: Missgermany.de | Photo 195542614 © Fashionstock .com - Dreamstime.com
Concursurile de miss, interzise! Camera Deputaților adoptă feminismul total