Părintele Calistrat explică ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Unde stă în primele trei zile

Părintele Calistrat explică ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Unde stă în primele trei zileÎnmormântare. Sursă foto: Pixabay

Părintele Calistrat a explicat care este traseul pe care sufletul îl urmează după ce trupul a murit. Practic timp de trei zile, potrivit preotului, acesta nu se mișcă de lângă corp.

Sufletul stă lângă corp până la îngropare

 Părintele spune că din momentul în care o persoană a decedat, sufletul urmează un întreg traseu. ”Din clipa în care am închis ochii și ni s-a aprins lumânarea, sufletul stă lângă trup.

Parintele Calistrat Chifan: Cele mai mari păcate pe care le fac credincioșii în timpul Postului Crăciunului

sursă foto: Captură Youtube

Vede toată viața ca într-o clipă, îngerul îl plimbă peste tot unde a făcut și bune și rele, e o imagine permanentă. Iar în a treia zi sufletul îl urmărește pe trup cu sicriul, iar preoții fac slujba de înmormântare și de dezlegare și îi dau cuvenita dezlegare”, a spus omul bisericii.

Când se înalță

Din momentul în care a fost îngropat trupul, sufletul face o călătorie până la Dumnezeu. ”Apoi îl duc la mormânt și îl pun în groapă. Odată pus în groapă când preotul a pus praf și cenușă și a spus: pământ ești și-n pământ te vei întoarce și toarnă vinul, îi pune capacul și când a spus: în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin, s-a pecetluit groapa aceasta.

Sufletul luat de îngeri pleacă în văzduh și se spune că cu puterea gândului a trecut toate tronurile văzduhului până la tronul lui Dumnezeu, atât de mare este viteza”.

Ajunge în Rai timp de 6 zile

Înainte de a ajunge la Dumnezeu, sufletul trece prin vămi, unde i se cere să arate faptele bune. ”În schimb în timp ce parcurge aceste vămi, el vede că acolo în vămi sunt niște neajunsuri. Ajuns la tronul lui Dumnezeu, îngerul care știe o parte din activitatea sufletului îl încurajează și îi spune să nu se sperie.

Și se plimbă 6 zile prin frumusețile raiului. De ce a orânduit Dumnezeu să îl trimită în rai? Ca să vadă în de ce s-a lipsit în viața pământească limitându-se la cea mai tare blană, mașină, colier, inel, diamant”, a mai spus părintele Calistrat.

8
4
Ne puteți urmări și pe Google News