Social
Cum a salvat România 242 de tone de aur zidindu-le într-o peșteră, sub nasul armatei germane și al spionajului sovietic
Din cuprinsul articolului
În vara anului 1944, soarta României atârna de un fir de ață. Armata Roșie se apropia periculos de granițele estice, în timp ce trupele germane, aliați deveniți tot mai suspicioși, controlau punctele strategice ale țării.
În acest context de o tensiune extremă, Guvernul României și conducerea Băncii Naționale (BNR) s-au confruntat cu o dilemă vitală: ce se va întâmpla cu Tezaurul țării în cazul unei ocupații străine? Lecția amară a anului 1916, când aurul trimis la Moscova nu s-a mai întors niciodată, era încă o rană deschisă. Soluția a fost una dintre cele mai spectaculoase operațiuni logistice din istoria noastră: Operațiunea Neptun.
Nu a fost vorba de o evacuare peste graniță, ci de o ascundere ingenioasă chiar în inima munților, la Mănăstirea Tismana. Timp de trei ani, 242 de tone de aur au stat zidite într-o peșteră, protejate de un perete de beton armat de un metru grosime, în timp ce deasupra, călugării își continuau rugăciunile, iar soldații germani treceau la doar câțiva metri distanță, fără să bănuiască nicio secundă că pășesc pe „inima financiară” a României.
De ce a fost aleasă Mănăstirea Tismana pentru „Operațiunea Neptun”
În primele luni ale anului 1944, guvernatorul BNR, Constantin Angelescu, alături de oficialii Ministerului de Război, au început căutarea unui loc inexpugnabil. Elveția sau Turcia au fost luate în calcul, dar riscul ca aurul să fie confiscat sau pierdut pe mare era prea mare. S-a decis: Tezaurul rămâne în țară. Alegerea a căzut asupra Mănăstirii Tismana din județul Gorj dintr-un motiv pur geologic: peștera de lângă mănăstire, săpată în calcar masiv, oferea un adăpost natural care putea fi transformat rapid într-un seif de nepătruns.
Logistica a fost coordonată sub un regim de secret absolut. Sub acoperirea unor „lucrări de consolidare” ale mănăstirii, o unitate militară de elită a început amenajarea peșterii. S-au turnat grinzi de oțel și pereți de beton, s-au instalat sisteme de ventilație și senzori de umiditate primitivi, dar eficienți. Totul trebuia să pară o lucrare de întreținere a lăcașului de cult, pentru a nu trezi suspiciunile serviciilor de spionaj străine care împânziseră Oltenia.
Transportul sub acoperirea nopții: 192 de camioane pline cu „cutii de chibrituri”
Transferul efectiv al aurului a început în iulie 1944. Pentru a nu atrage atenția, lăzile cu lingouri (aproximativ 4.000 de casete) au fost încărcate în camioane militare obișnuite. Pe documentele de transport, marfa era declarată ca fiind „materiale de construcție” sau „arhivă militară”. Convoaiele circulau doar noaptea, pe drumuri secundare, evitând marile aglomerări urbane.
Odată ajunse la Tismana, casetele cu aur erau transportate pe brațe de soldați în interiorul peșterii. Operațiunea a fost atât de discretă încât nici măcar majoritatea călugărilor din mănăstire nu știau ce se întâmplă în spatele zidului de beton proaspăt turnat în grota de lângă biserică. La finalul operațiunii, în peșteră se aflau 189,5 tone de aur sub formă de lingouri și 52,7 tone de monede de aur (celebrele „cocoșei” și monede jubilee).
Monede jubiliare la Muzeul Mânăstirii Tisnmana. Foto: BNR
23 august 1944, momentul în care Tezaurul a fost la un pas de a fi descoperit de Wehrmacht
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a schimbat radical datele problemei. Trupele germane, aflate în retragere prin Oltenia, au ocupat temporar zona Tismanei. Există relatări documentate despre ofițeri germani care s-au plimbat prin incinta mănăstirii și au intrat chiar în gura peșterii, admirând peisajul. Din fericire, peretele de beton fusese atât de bine camuflat încât părea a fi stâncă naturală sau un zid vechi de sprijin.
Ironia istoriei face ca armata germană să fi asigurat, fără să știe, paza exterioară a tezaurului românesc timp de câteva zile, împiedicând accesul oricăror curioși în zonă. După retragerea germanilor, a apărut o nouă amenințare: Armata Roșie. Sovieticii știau de existența unui tezaur și au făcut presiuni imense asupra BNR pentru a-l „pune în siguranță” la Moscova. Oficialii români au mințit sistematic, susținând că aurul a fost evacuat în Turcia sau că a fost distrus în bombardamentele de la București.
Succesul final. Recuperarea aurului fără pierderea unui singur lingou
Tezaurul a rămas în peștera de la Tismana până în ianuarie 1947. Timp de peste doi ani, un detașament de gardă format din subofițeri de încredere a locuit în interiorul peșterii, în condiții de umiditate extremă, asigurând paza „bogăției naționale”. Când, în cele din urmă, s-a decis readucerea aurului la București, zidul de beton a fost spart sub supravegherea unei comisii a BNR.
Spre uimirea tuturor, după inventariere, s-a constatat că nu lipsea nici măcar o monedă. Toate cele 242 de tone de aur erau intacte. „Operațiunea Neptun” a fost, probabil, singura operațiune de acest gen din cel de-al Doilea Război Mondial care s-a încheiat cu un succes de 100%. Aurul salvat la Tismana a fost cel care a permis stabilizarea monedei naționale în 1947 și a oferit României o minimă independență economică în primii ani ai regimului comunist.
Moștenirea Tismanei în 2026: Lecția de patriotism și ingeniozitate
Astăzi, peștera de la Tismana a fost transformată într-un Muzeu al Tezaurului, unic în lume. Vizitatorii pot intra în spațiul unde au stat depozitate lingourile și pot vedea replicile casetelor originale. În ianuarie 2026, această poveste rămâne o dovadă a faptului că, atunci când instituțiile statului colaborează cu loialitate, interesele naționale pot fi protejate chiar și în fața celor mai mari imperii ale lumii.
Recuperarea istoriei acestui eveniment a fost posibilă prin declasificarea documentelor din Arhiva BNR și prin mărturiile lăsate de cei câțiva supraviețuitori ai gărzii tezaurului. Este o poveste despre oameni care au ales tăcerea și datoria în locul profitului personal, salvând fundamentul economic al României moderne.
