Paradoxul energiei: Distribuitorii au realizat investițiile asumate

Paradoxul energiei: Distribuitorii au realizat investițiile asumate

Timp de mai bine de trei ani autoritațile statului au aratat cu degetul catre distribuitorii privați de energie electrica ori de câte ori penele de curent își faceau apariția.

 Mai mult, societatea de stat Electrica a inițiat acțiuni la Curtea de Arbitraj din Paris împotriva Enel, E.ON și CEZ. Penalitățile cerute de Electrica erau de aproximativ 2 miliarde de euro. Electrica a pierdut primul proces cu Enel, iar zilele trecute instanța a decis ca CEZ sa achite o suma de 5,7 milioane euro fața de pretențiile Electrica de 81 milioane de euro.

Toate procesele erau inițiate pe motiv ca cele trei grupuri de utilitați nu și-au respectat investi țiile asumate prin contractele de privatizare.

Promisiuni îndeplinite în totalitate

Surpriza a fost dezvaluita ieri de ziarul Bursa, care citeaza un document oficial semnat de ministrul Energiei, Andrei Gerea, prin care se arata de fapt contrariul. Nu doar că programele investiționale au fost realizate în totalitate, ele au fost chiar depășite, și în unele cazuri, precum Enel, chiar și cu 189%. În cazul Enel Distribu- ție Muntenia Sud, compania a investit, în perioada 2009-2011, conform documentului citat, 378,1 milioane euro fața de planul asumat de 218 milioane euro.