Social
Paradisul părăsit din inima României revine la viață. Un miracol pe care nimeni nu îl mai credea posibil
Sursa foto: cjsj.ro
Din cuprinsul articolului
Una dintre cele mai spectaculoase așezări rurale din județul Sălaj, în ceea ce privește turismul, este satul Poiana Măgura din comuna Poiana Blenchii. Situat la capătul județului, spre granița cu Maramureș și Cluj, satul se remarcă prin peisaje fermecătoare și o istorie aparte.
Oficial, în prezent, satul nu mai are locuitori permanenți, după ce în 2012 era raportat un singur sătean. Totuși, numărul turiștilor depășește de cincizeci de ori populația oficială, iar vara zona este plină de vizitatori care și-au construit case de vacanță.
Numărul caselor de vacanță din Măgura depășește 50, iar terenuri disponibile nu mai există. Oficialii spun că fie au fost cumpărate de orășeni dornici să se mute într-o zonă liniștită, fie moștenitorii și-au păstrat pământurile pentru cabane și case de vacanță.
Drumul spre un colț de rai
Accesul în sat se face printr-o șosea spectaculoasă care pornește de la intrarea în Poiana Blenchii, printr-o intersecție semnalizată cu indicator pentru Măgura. Drumul traversează o vale și, deși pe timp de secetă poate fi parcurs cu autoturisme joase, este recomandată o mașină mai înaltă pentru confort.
În centrul localității se află și biserica de lemn cu hramul Sfântul Gheorghe, construită în 1707 și zugrăvită în 1826. Ruinele vechilor vetre, casele pustiite și locuințele tradiționale amintesc de trecut, iar prima mențiune istorică a satului datează din 1590, sub numele de Măgura.
Poiana Măgura. Sursa foto: salajulliber.ro
Ascuns între dealuri împădurite, Poiana Măgura pare mai degrabă un colț de rai decât un sat părăsit. Viața persistă prin liniște, aer curat și amintirile celor plecați. La intrarea în sat, două gospodării părăsite amintesc de vremurile de altădată. Pereții brăzdați de timp și ornamentele cusute cu grijă la ferestre trădează trecutul, iar curțile îngrijite și vița de vie arată că satul refuză să moară.
Renașterea turistică a satului
Mai spre centru, imaginea se schimbă: cabane noi, curți îngrijite și case moderne vestesc renașterea locului. „Satul avea cândva 70-80 de familii, dar oamenii au plecat spre un trai mai bun, la Ilișua. După asfaltarea drumului, în 2019, totul s-a schimbat. Astăzi sunt deja șapte cabane funcționale. Doar un singur locuitor a rămas permanent aici - Moricz Sandor, care nu a vrut în ruptul capului să plece”, a povestit, pentru Agerpres, viceprimarul comunei Șărmășag, Kovacs Tiberiu.
Sandor, în vârstă de 66 de ani și fost cizmar, locuiește singur pe un vârf de deal cu panoramă impresionantă. Casa sa este renovată, lemnele pregătite pentru iarnă, iar găinile îi asigură hrana zilnică: „Bunicul meu a primit pământ după război. Am avut de lucru cu animalele, cu pământurile. După ce tata s-a stins și mama a rămas la pat, am avut grijă de ea șase ani. De atunci locuiesc singur aici”. Cei doi câini și vizitele ocazionale ale turiștilor sau localnicilor îi mai țin companie, iar deplasările spre Ilișua sunt rare.
„Era o legătură între oameni, între localnici, ca între frații”
Chiar dacă mulți au părăsit satul, amintirile rămân vii. Csoka Erzsebet, în vârstă de 83 de ani, își amintește cu emoție de copilărie: „A fost foarte frumos la noi în sat. Crăciunul, mai ales, era foarte frumos. Nici nu pot să exprim în cuvinte, dar nu se compară cu Crăciunurile care sunt acum. Erau în sat 20-25 case și pe la toate se mergea la colindat. Și noi credeam că a venit Domnul din Cer până la noi. Era o legătură între oameni, între localnici, ca între frații.”
Poiana Măgura. Sursa foto: salajulliber.ro
Greutățile vremurilor nu au lipsit. Erzsebet a fost crescută de o mamă singură, alături de șase frați, și a mers la școală cu o geantă din pănuși de porumb. Cu toate acestea, oamenii au ridicat împreună școala satului, inaugurată în 1965:
„Școala a fost construită chiar de localnici. Au adus lemne din pădure pentru scânduri și grinzi. Îmi aduc aminte că eu eram însărcinată când au inaugurat școala. A fost o sărbătoare foarte mare. Au venit oameni și din localitățile învecinate. A fost dans, cu muzică și o petrecere foarte mare.”
Astăzi, clădirea este în curs de preluare de Parohia Reformată, cu planuri pentru un centru și o tabără de vară pentru copii. „Vrem să facem un loc unde să poată să vină 30-50 de copii. Vrem să amenajăm mansarda ca spațiu de dormit, iar jos, o sală de conferințe și o mică bucătărie. Are și o curte mare iar prin fața proprietății curge și un râu”, a detaliat planurile preoteasa Susana Nemes.
Sandor își așteaptă sătenii
Casele abandonate încep să fie renovate, copiii celor plecați revin vara, iar pensiunile dau viață satului. Poiana Măgura, care cândva număra peste 100 de suflete, are șansa să renască prin turism și prin dorul de casă al celor care au plecat. Poate că la următorul recensământ, satul nu va mai fi „gol” pe hârtie, iar Sandor nu va mai fi singurul locuitor permanent, ci primul dintr-un șir de povești care se scriu acum între dealurile Sălajului.
