Nicușor Dan / Sursa Foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Adrian Papahagi, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” și specialist în filologie, a vorbit despre École Normale Supérieure (ENS) din Paris, una dintre cele mai importante instituții academice din Franța. În 1992, Nicușor Dan a fost admis la această școală de elită.
Adrian Papahagi, despre școala absolvită de Nicușor Dan
Profesorul susține că École Normale Supérieure (ENS) este considerată adevărata pepinieră de genii a Franței, spre deosebire de vechea Sorbonă. În timp ce instituțiile de învățământ superior din Paris sunt deschise studenților cu rezultate bune la bacalaureat, ENS impune un standard mult mai ridicat.
„Aș vrea să explic ce este École Normale Supérieure (ENS) din Paris, unde a fost elev Nicușor Dan. Toată lumea în România e emoționată când aude de Sorbona; ei bine, ENS e cam cu 10 clase peste "Sorbona" (în realitate mai multe universități rupte din vechea Sorbonă, dintre care doar unele au o legătură cu clădirea celebră din centrul Parisului). Am trecut prin ambele și știu ce vorbesc. Spus rapid, ENS e pepiniera de genii științifice și academice a Franței”, a explicat profesorul Adrian Papahagi.
O școală de prestigiu
Potrivit profesorului Adrian Papahagi, doar 200 de candidați sunt admiși anual la ENS – 100 în domeniile umaniste și 100 în științele exacte – în urma unui concurs de admitere extrem de riguros.
„S-au mai schimbat lucrurile, dar vă spun cum era în anii 1990-2000, când am studiat acolo. La universitățile pariziene (nu toate sunt bucăți ale vechii Sorbone, cum spuneam) intră cam oricine are note decente la bacalaureat, dar la ENS sunt admiși doar 200 de tineri brilianți pe an: 100 de umaniști (filozofi, filologi, istorici...) și 100 de realiști (matematicieni, fizicieni, chimiști, biologi...)”, a continuat profesorul.
Adrian Papahag. Sursa foto: Facebook
Odată admiși, aceștia devin funcționari stagiari ai statului francez, cu contract pe zece ani și salariu timp de patru ani, perioadă în care trebuie să obțină licența și masteratul. Deși unii pot continua cu doctoratul, majoritatea aleg o carieră în cercetare, mai spune profesorul.
„Aceștia nu merg în anul I-II la universități (care au un nivel destul de scăzut, fiindcă admit pe oricine, cum spuneam), ci rămân în clasele pregătitoare la cele mai bune colegii naționale din Franța. Aici, se pregătesc pentru concursul extrem de dificil de la ENS (sau de la alte mari școli). Sunt admiși în anul III de facultate ca funcționari stagiari ai statului francez, cu contract pe 10 ani și salariu timp de 4 ani. În acești ani, sunt obligați să obțină licența și masteratul și să dea concursul (foarte selectiv și el) de intrare în funcția publică”, a explicat el.
Potrivit profesorului, „dacă se mișcă bine, școlaritatea la ENS poate acoperi și primul an de doctorat, dar cel mai adesea nu e cazul; există însă aproape automat burse de doctorat pentru normalieni”.
Adrian Papahagi: Destul de puțini părăsesc această traiectorie și intră în politică
Profesorul a subliniat că studenții ENS locuiesc „în sistem de colegiu englez”, iar instituția este dedicată exclusiv cetățenilor francezi, care se angajează să servească statul pentru o perioadă de șase ani după terminarea stagiului.
„Dacă ratează concursul în corpul profesoral ("aggrégation"), rămân fără salariu, dar își păstrează statutul de elevi și încearcă din nou. Imensa majoritate reușesc însă, și aleg o carieră de predare-cercetare”, a explicat el.
Potrivit profesorului, puțini foști elevi se îndreaptă spre o carieră politică.
„Destul de puțini părăsesc această traiectorie și intră în politică, administrație, sau în privat (cu aprobări, căci au contract pe 10 ani cu statul francez). Tinerii admiși locuiesc împreună, în sistem de colegiu englez. De regulă, în primul an locuiesc în 45, rue d'Ulm, la doi pași de Sorbona și de Panteon, apoi în alte campusuri mai îndepărtate”, a mai spus Papahagi.
Elitele academice franceze, loc preferențial
Adrian Papahagi a adăugat că, „ENS e gândită pentru a selecționa elitele academice și științifice franceze. Elevii sunt cetățeni francezi, care se obligă să servească statul francez timp de încă 6 ani după încheierea stagiului la ENS. Precum colegiile englezești, ENS nu acordă diplome, dar are propriile cursuri”. Astfel, elevii acestei școli de prestigiu au mai multe cursuri decât studenții de rând.
„Elevii urmează deci mai multe cursuri decât studenții obișnuiți: o dată, la diversele universități paiziene, apoi, la nivel mai avansat și în deplină libertate, la ENS. (Eu, de pildă, am urmat cursuri de latină, greacă, sanscrită, paleografie latină și literatură franceză medievală, care nu erau în profilul licenței și masteratului de la Paris IV-Sorbonne). Cursurile de la ENS nu au examene – sunt mai mult o pregătire suplimentară. În fine, azi s-a mai schimbat situația”, a precizat acesta.
Cum au fost admiși românii
Adrian Papahagi a relatat că, printr-un program special susținut de guvernul francez și Fundația Soros, ENS a început să accepte un număr foarte restrâns de studenți străini, printre care s-au numărat și doi matematicieni români de excepție: Nicușor Dan și Andrei Moroianu. Acest program a reprezentat o punte esențială pentru integrarea românilor în mediul academic francez.
„După cum am spus, școala era rezervată cetățenilor francezi: așa a fost admis, în 1996, prietenul meu, Theodor Paleologu, care avea și cetățenia franceză. Cum am ajuns, noi, românii la ENS? Grație lui Christian Duhamel (matematician, cred), care era consilier de cooperare la Ambasada Franței și prieten cu Étienne Guyon (fizician), directorul ENS în anii '90. ENS a introdus și un concurs pentru un număr extrem de limitat de străini. Deschizătorii de drum au fost, în 1992, doi matematicieni brilianți din România: Nicușor Dan și Andrei Moroianu (care a rămas în cercetare, în Franța)”, a mai spus Papahagi.
Șansă pentru români
Potrivit acestuia, Duhamel l-a convins pe Étienne Guyon să accepte anual 10 cetățeni din România, Republica Moldova și Bulgaria. El a subliniat că, deși erau considerați „soroșiști”, singura obligație a bursierilor era să-și obțină diplomele.
„Duhamel l-a convins pe Étienne Guyon să admită anual și 10 cetățeni din România, Republica Moldova și Bulgaria: 5 umaniști și 5 realiști. Nu știu exact când a început acest program, care era finanțat pe jumătate de guvernul Franței și pe jumătate de Fundația Soros (da, eram "soroșiști" – chit că singurul lucru la care ne obliga contractul cu Fundația Soros era să ne obținem diplomele, nu să servim nu știu ce ocultă globalistă își închipuie dobitocii de la AUR)”, a mai spus profesorul.
Ce statut aveau cei selectați
Cei selectați primeau statutul de bursier al guvernului francez și pe cel de „pensionnaire étranger” la ENS. Aceștia intrau cu un an întârziere față de francezi, în anul IV, și parcurgeau anii IV-V (maîtrise, DEA), iar mulți și-au prelungit șederea până la finalizarea doctoratului.
„Cei selectați primeau statutul de bursier al guvernului francez (BGF) și pe cel de "pensionnaire étranger" la ENS. Bursa dura doar doi ani, era considerabil mai mică decât salariul elevilor francezi. Intram cu un an mai târziu decât francezii, în anul IV, și făceam în Franța anii IV-V (maîtrise, DEA), dar majoritatea dintre noi ne-am prelungit sejurul la Paris până la terminarea doctoratului, iar unii dintre colegi au rămas în Franța și azi predau la universități sau sunt cercetători CNRS”, mai arată Papahagi.
Unde se desfășura concursul
Concursul pentru acești studenți străini se desfășura la Institutul Francez din București, cu profesori de la ENS veniți în România. Pentru umaniști, concursul consta în analiza dosarelor, o probă scrisă de aproximativ patru ore și o probă orală, toate în limba franceză.
„Concursul pentru noi se ținea la Institutul Francez din București, cu profesori de la ENS, care se deplasau în România. Pentru umaniști, era un concurs de dosare, apoi o probă scrisă (cred că 4 ore, îmi aduc aminte că am scris câteva zeci de pagini) și în fine o probă orală – toate în franceză, desigur. Era foarte selectiv, dar nici pe departe așa de greu ca pentru francezi, care erau puși să traducă la prima vedere în greacă și latină, sau alte asemenea”, a explicat el.
De ce s-au întors în România
Papahagi a spus că cei care s-au întors în România au făcut-o din patriotism, nu pentru că nu ar fi găsit locuri în Franța, menționând cazul lui Nicușor Dan, care a renunțat la o carieră promițătoare în matematică pentru a se implica în lupta cu mafia imobiliară din București.
Cei care ne-am întors în România nu am făcut-o fiindcă nu ne-am fi găsit un post în Franța sau altundeva, ci din patriotism. E și cazul lui Nicușor Dan, care a renunțat la o carieră strălucită de matematician ca să se lupte cu mafia imobiliară din București. Alții dintre noi au ales să educe tinerii români, nu pe cei din Franța.
Ce planuri a avut Nicușor Dan
În final, Papahagi a povestit că, în 1998-1999, după întoarcerea sa în țară, Nicușor Dan a încercat să înființeze la București o Școală Normală Superioară.
„Îmi aduc aminte un ultim lucru și nu vă mai plictisesc. În 1998 sau 1999, când a revenit în țară, Nicușor Dan a vrut să creeze la București o Școală Normală Superioară. El a redactat proiectul pentru științele reale și mi-a cerut să contribui la cel pentru științele umane, ceea ce am și făcut”, a mai spus Papahagi.
Potrivit profesorului, proiectul nu s-a concretizat.
„În cele din urmă, a reușit să creeze o schemă de burse, sau o filieră în cadrul unui institut, de care au beneficiat unii matematicieni deștepți, dar proiectul mare nu s-a realizat. Poate că acum, când a devenit președintele țării, putem învia ideea unei pepiniere pentru viitoarele elite academice”, a încheiat profesorul.
