Pandemia a infectat toate afacerile. Antreprenorii, sceptici în privința relansării

Pandemia a infectat toate afacerile. Antreprenorii, sceptici în privința relansăriiSursa: arhiva EVZ

Jumătate dintre antreprenorii din Europa Centrală și de Est se așteaptă la un declin al economiei globale în următorul an, arată un sondaj realizat de compania PricewaterhouseCoopers.

Cei care au participat la cercetare spun că au fost obligați să își adapteze modul de lucru, în contextul pandemiei provocate de coronavirus.

Doar 4% dintre antreprenori cred că economia va avea un avans moderat, iar 36 de procente - că va rămâne la fel, însă mare provocare este gestionarea capitalului de lucru, care a fost îmbunătățit de 47% dintre cei intervievați.

Un sfert dintre managerii firmelor au investit fonduri semnificative în noile tehnologii. Cele mai mari maenințări pentru dezvoltarea afacerilor sunt reglementările, urmate de lipsa de personal calificat, securitatea cibernetică și IT, noii competitori și incertitudinea geopolitică.

În schimb, coronavirusul este menționat de 45% dintre cei care au participat la studiu, pe același palier cu taxarea și perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

Antreprenorii mai cred că sunt factori care le afectează flexibilitatea în fața unor evenimente cu efect perturbator precum pandemia, precum dependența de câțiva furnizori și parteneri - 62%, respectarea reglementărilor - 51% și lipsa personalului calificat - 49 de procente.

Cele mai importante măsuri luate pentru gestionarea impactului crizei COVID-19, dar și pentru viitor, sunt munca de la distanță - 84 de procente, reducerea timpului de lucru și concedii - 67%. 60% dintre antreprenori au spus că vor continua să își dezvolte activitatea principală.

Studiul a fost realizat în rândul a 2.990 de companii, din 53 de țări.

Până la data de 11 august 2020, au fost raportate 1.841.114 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

Ne puteți urmări și pe Google News