Păcăliciul zilei. Păcălicii tâmpiți care strigă doctorilor „hoți” și „asasini”

Păcăliciul zilei. Păcălicii tâmpiți care strigă doctorilor „hoți” și „asasini”

Avem Păcălicii veseli care gafează simpatic, amuzant. Avem Păcălici care sunt prostănaci, sigur ne amuzăm pe seama lor până la limita cruzimii. De fapt, nu suntem cruzi, suntem totuși înțelegători. Rămânem în această veselă a miștoului.

Dar avem și Păcălici pe care din amabilitate îi numim Păcălici. De fapt, se vădesc a fi imbecili. Să vedem despre ce este vorba.

Emisiune de Mirel Curea

În multe orașe ale țării se protestează împotriva măsurilor de stopare și combatere a pandemiei. Așa este în democrație și este foarte bine că-i așa. Nu, însă, când își face loc și absurdul.

În mai multe locuri au avut loc scene halucinante. Manifestanții au scandat diverse mizerii împotriva medicilor. Au existat chiar și îndemnuri de a devasta un spital Covid.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Intrați peste ei, în spital!”, s-a strigat.

Păcălicii tâmpiți care strigă doctorilor „hoți” și „asasini”

S-a întâmplat la Bacău, în fața Spitalului de Urgență, unde s-a scandat la adresa medicilor și a asistentelor, a personalului sanitar, „Asasinii” și „Hoții”.

Ce poți să le spui unor asemenea tâmpiți? Da, de regulă, în spitale se moare. Vorba puștilor, „Nașpa!”.

Dar puțini avem șansa de a muri în somn, în patul nostru, de vreun stop cardiac; la plimbare, în parc; la cazino; la ruletă, așa cum mi-ar plăcea mie, de exemplu; sau la gagic, așa cum mi-ar plăcea, nu doar mie.

Moartea este nasoală. Și cum ziceam, de regulă se petrece pe la spital. Cum ar fi fără spitale, v-ați gândit vreunul? Vreunul din ăștia, tâmpiții care strigă „asasinii” și „hoții”... Aud?

Dar fără doctori? De câte ori v-au salvat viața doctorii ăștia, d-voastră și celor dragi... Aud? De multe ori?

Da, și mie.

Ce alegi între o moarte sigură și un doctor care face ce poate?

Ei bine, Odată, ultima dată, la un moment dat, fiecăruia dintre noi, viața nu-i va mai putea fi salvată. Între o moarte sigură, însă, și un doctor care face ce și cât poate, ce este de ales?

Este foarte greu de înțeles lucrul ăsta? E foarte simplu! Pe bune! Este chiar foarte, foarte greu?