Opera Națională București, ținta unui nou fake-news. Au intervenit autoritățile

Opera Națională București, ținta unui nou fake-news. Au intervenit autoritățileOpera Națională. Sursă foto: Facebook

Un fals video care a circulat intens în 2024 a fost readus în atenție odată cu deschiderea noii stagiuni a Operei Naționale București. Clipul, publicat recent pe o rețea de socializare, pretinde că ar prezenta o scenă dintr-un spectacol al Operei Naționale București, însă imaginile nu au nicio legătură cu instituția. „Îi rog pe iubitorii operei să se informeze doar de pe site-ul oficial și din comunicatele noastre. Restul este o manipulare care nu are nicio bază reală”, a declarat directorul general al Operei Naționale București, dirijorul Daniel Jinga, potrivit impact.ro.

Opera Națională București, ținta unui nou fake-news

Clipul fals arată un bărbat dezbrăcat pe o scenă de operă, iar postarea a fost prezentată drept o „premieră scandaloasă” a ONB. Informația a fost rapid distribuită, generând comentarii furioase și acuzații la adresa instituției și a Ministerului Culturii.

Potrivit sursei citate, scena nu aparține niciunui spectacol românesc și nu a fost filmată în România. Cu toate acestea, materialul a fost folosit din nou în scopuri de manipulare, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, în aceeași perioadă.

„În 2024 a fost același tip de atac, lansat exact la începutul stagiunii. E o coincidență prea mare ca să nu ridice semne de întrebare”, au transmis surse din mediul cultural.

Daniel Jinga. Sursă foto: Arhiva EVZ

Opera Națională, din nou ținta atacurilor politice

Postarea a fost intens comentată, mai ales de utilizatori care, potrivit tonului discuțiilor, nu sunt familiarizați cu viața culturală. Subiectul a degenerat rapid într-o dispută politică, cu acuzații îndreptate nu doar spre conducerea Operei, ci și spre Ministerul Culturii, Guvern și chiar Președinție.

„Furia s-a răsfrânt asupra tuturor, de la directorul instituției până la premier. Dintr-un fals evident s-a născut o polemică națională”, mai arată sursa citată.

Oficialii ONB susțin că asemenea campanii de dezinformare afectează reputația instituțiilor culturale și subminează încrederea publicului. „Este păcat că, în loc să vorbim despre premiere și proiecte artistice, trebuie să ne apărăm de manipulări”, au transmis reprezentanții Operei.

Conducerea ONB anunță plângere la autorități

Directorul Daniel Jinga a confirmat că va sesiza Poliția Română pentru a identifica persoanele care au publicat și distribuit clipul fals.

„Lăsăm autoritățile să-și facă treaba. Este important ca astfel de tentative de manipulare să nu rămână fără consecințe”, a precizat Jinga.

El a adăugat că Opera Națională București are în desfășurare mai multe premiere și proiecte internaționale, iar interesul crescut al publicului ar putea explica intensificarea atacurilor online.

„Avem producții de anvergură, artiști valoroși și un public fidel. Poate asta îi deranjează pe promotorii acestor falsuri”, a spus directorul ONB.

Ne puteți urmări și pe Google News