ONG-uri, în luptă cu băncile pe Ordonanţa 50/2010

ONG-uri, în luptă cu băncile pe Ordonanţa 50/2010

Una dintre cele mai importante asociaţii de protecţia consumatorilor, APC România, a cerut Camerei Deputaţilor să păstreze Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit în forma actuală.

"Solicitările mediului bancar nu sunt determinate de eventuale încălcări ale legislaţiei comunitare sau naţionale, ci posibil din raţiuni economice. Nu credem că în această situaţie ar trebui să primeze interesele economice ale mediului bancar, în detrimentul intereselor economice ale consumatorilor, lipsindu-i pe aceştia din urmă de protecţia acordată, protecţie pe deplin justificată de problemele pe care consumatorii le-au întâmpinat în trecut, deseori, în relaţia cu instituţiile de creditare", afirmă reprezentenţii APC România.

Aceştia au răspuns punctual argumentelor prezentate de mediul bancar împotriva ordonanţei. "Băncile au pretins că OUG 50 se aplică retroactiv, fiind deci neconstituţională. În acest caz nici nu se discută despre o eventuală retroactivitate a OUG. Într-adevăr, noua reglementare se aplică şi contractelor aflate în derulare şi de aici se poate crea impresia unei retroactivităţi, dar adevărul este că OUG se aplică numai pentru viitor, nu are nici un efect asupra prestaţiilor deja efectuate (nu sunt recalculate dobânzi plătite anterior, nu se prevede posibilitatea returnării comisioanelor deja încasate). De altfel, într-un final, chiar băncile au renunţat la această abordare", mai explică oficiali ai asociaţiei.

Un demers pentru protecţia oamenilor

În privinţa introducerii unor prevederi mai stricte referitoare la informarea consumatorilor, limitarea comisioanelor şi interdicţia majorării acestora pe parcursul derulării contractelor, introducerea unui mod clar şi transparent de calcul al ratei dobânzii, acestea reprezintă soluţii normale pentru eliminarea abuzurilor, cred experţii în protecţia consumatorilor.

"Ar fi suficient să amintim aici numai de problemele apărute la sfârşitul anului 2008 şi începutul lui 2009 când instituţiile de creditare, profitând de faptul că nu exista un mod clar de calcul al ratelor dobânzilor în contracte, precum şi de unele clauze contractuale abuzive gen 'banca are dreptul să modifice dobânda în funcţie de evoluţiile pieţii', au mărit ratele dobânzilor, punând în sarcina consumatorilor acoperirea pierderilor provocate de criza economică", mai declară reprezenţii APC România.

Citiţi şi:

  • Bancherii îi vor cere lui Băsescu să nu promulge legea de aprobare a OUG 50/2010