Calendar creștin ortodox, 6 mai. Omul care a bătut toate recordurile de suferință
- Adrian Pătrușcă
- 6 mai 2024, 06:16
Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam.
Calendar creștin ortodox, 6 mai. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înaintea lui Iisus Hristos.
Calendar creștin ortodox, 6 mai. Iov, omul care a bătut toate recordurile de suferință
Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-l supună pe Iov la felurite ispite. A fost prădat de hoți de toate averile sale, precum și de slujitori, iar copiii săi au murit sub dărâmăturile casei distruse de furtună.
Iov și-a sfâșiat haina și și-a tuns părul în semn de doliu. Satana aștepta ca Iov să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar s-a înșelat pentru că Iov a căzut la pământ pentru a I se închinat Acestuia.
Calendar creștin ortodox, 6 mai. Credința lui Iov nu era fățarnică
Sfântul a binecuvântat pe Dumnezeu și în cele mai grele încercări în care ajunsese. Credința lui Iov nu era fățarnică. Diavolul a adus asupra sa și lepră, încât el a trebuit să plece din mijloc oamenilor și să trăiască în afara orașului.
Însă dreptul Iov a suferit mai mult decât oricare alt om, cu răbdare îngerească, fără să deznădăjduiască, biruind astfel ispitele diavolului.
Iov a mai trăit încă 140 de ani
Dumnezeu pentru răbdarea și iubirea alesului Său, i-a întors îndoit tot ce avusese înainte. Astfel, Iov a mai trăit încă 140 de ani, văzându-și urmașii până la al patrulea neam, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate.
Sfântul și Dreptul Iov este, alături de Iisus Hristos și Maica Domnului, cel mai frumos exemplu de demnitate și credință neclintită, în mijlocul celor mai cumplite suferințe.
Troparul, glasul 1:
Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.
Condacul Sfântului şi Dreptului Iov, gasul 8:
Ca nişte pârgă a firii...Ca un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană, şi sfinţit arătându-te preamărite, sluga lui Dumnezeu cea adevărată, ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru aceasta toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta.