Oltenii se bazează doar pe copii

Oltenii se bazează doar pe copii

După incidentele grave petrecute la partida cu Honved, atunci când din tribune a fost aruncată o petardă, iar o brichetă l-a lovit pe arbitrul Arnold Hunter, CS „U” Craiova a fost suspendată de UEFA.

Oltenii vor juca două partide din cupele europene fără spectatori, prima dintre ele fiind întâlnirea cu AEK Atena (joi, ora 19.15), din turul 3 peliminar al Ligii Europa.

A existat un precedent în România

De asemenea, Craiova a mai încasat încă o etapă, cu suspendare, în cazul în care astfel de incidente vor mai avea loc pe „Ion Oblemenco”.

Este posibil ca la meciul cu AEK, „alb-albaștrii” să fie susținuți de copii. În regulamentul UEFA există un paragraf conform căruia, la meciurile la care s-au dictat suspendări pot asista copii sub 14 ani însoțiți de un părinte. În România a existat un caz asemănător, la meciul dintre Rapid și FC Vaslui, atunci când în Giulești au putut intra doar femeile și copiii sub 14 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News