Gică Popescu a povestit într-un interviu acordat pentru „Gazeta Sporturilor” că a primit o ofertă din partea echipei CFR Cluj. „Baciul” ar fi putut să facă parte din conducerea grupării din Gruia și avea ocazia să lucreze alături de prietenul său, Dan Petrescu. Însă, fostul căpitan al echipei naționale a refuzat, pentru că n-a vrut să fie concurentul lui Gică Hagi, cumnatul său.

„A fost o ofertă de la CFR. Oferta era să merg la Cluj la pachet cu Dan Petrescu. Și m-a mai ofertat CFR și după. Mi-era imposibil! Imposibil! Nu pot să fiu contra lui Gică! N-am cum să lupt cu sentimentele! Când vine Gică în București, stăm seară de seară împreună, vorbim despre fotbal, vedem meciuri. Noi avem o relație aparte. Diferența, ca mod de petrecere a timpului împreună, e că eu mai și gătesc. Lui nu-i place să gătească. În 90 la sută din timp vorbim despre fotbal, dar mai discutăm și alte subiecte, inclusiv despre copii, despre planurile lor”, a spus Popescu pentru sursa citată.

Hagi a făcut mult mai multe lucruri pentru mine, are un suflet incredibil! Nu voi uita niciodată cum s-a purtat cu mine, sunt lucruri imposibil de uitat. Dacă ești om. Dacă ești animal, ții mai mult la bani și treci peste. Pentru că sunt om, n-am avut cum să merg într-un club și să devin adversarul lui Hagi în campionat”,

Te-ar putea interesa și: