Oana Sivache, șefa ASSMB, plasată sub control judiciar

Oana Sivache, șefa ASSMB, plasată sub control judiciarOana Sivache. Sursă foto: Facebook

Oana Sivache, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiată în legătură cu un dosar de corupție.

Update 13.00: Oana Sivache a fost pusă sub control judiciar

După ce a fost audiată, procurorii anticorupție au decis să o pună pe Oana Sivache sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Oana Sivache a afirmat la ieșirea din sediul DNA că împotriva ei au fost depuse două denunțuri, acestea fiind făcute de două persoane implicate în acest dosar.

„Sunt două denunțuri, făcute de persoanele pentru care eu am făcut sesizarea în trecut, a rămas doamna avocat să facă o copie după dosar, cum am  detalii, atât cât am voie să vorbesc, o să vă comunic. Aștept și eu să vedem dosarul. Nu, categoric nu (n.red. – nu a luat mită).

Soțul meu plătește chiria. Noi trăim din salariu. Nu am alte venituri. S-au făcut niște sesizări și este normal să se facă verificări. Înțeleg că nu am voie să dau declarații din dosar. Niciodată nu am luat șpagă, nu am cerut, nu am dat un leu… Aștept să vedem exact dosarul (n.red. – întrebată dacă își va da demisia de la conducerea ASSMB), nu pot să vă spun, în acest moment, nimic. Dar promit, eu am vorbit de fiecare dată cu presa, mă bucur că există acest interes. Vreau să se facă curățenie, vreau să se facă dreptate și aștept să vedem ce au de spus organele de cercetare penală.

Eu am legătură cu toate spitalele, pacienții nu au culoare politică (n.red. – întrebată dacă s-a întâlnit cu managerul Spitalului Colțea, Ioan Bogdan Furtună, aflat și el la DNA). Numirile de manageri au fost făcute de Primăria Generală. Noi am respectat legislația și procedura, mai departe să stabilească organele de cercetare penală. Nu (n.red. – nu regretă că l-a denunțat pe Plută). Știu, mafia nu iartă, probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureștiului, dar asta e… Mergem înainte, nu-mi este teamă. Nu știu care sunt interesele.

Există o mafie în spitalele bucureștene, e de ani de zile, toată lumea știa, nu s-a întîmplat anul trecut. Toți știau, iată că nimeni nu are curaj. Și, dacă are curaj, se întîmplă să se facă alte denunțuri și durează până când o să se stabilească dacă ele sunt justificate sau nu. Mă tem pentru viața mea și a copiilor mei”, a spus Oana Sivache.

Oana Sivache, șefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, audiată la DNA

Surse judiciare citate de Agerpres au indicat că Oana Sivache a fost convocată pentru audieri într-un dosar care este legat de perchezițiile desfășurate în luna decembrie la Spitalele „Colţea” și „Sfântul Luca”.

„S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, am venit să vedem despre ce este vorba. (…) Eu mă bucur că au venit în sfârşit şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba”, a declarat Sivache la venirea la DNA.

Atunci când a fost întrebată dacă este sigură că a fost convocată în calitate de martor și nu de suspect, ea a răspuns:

„Mă aştept la orice, având în vedere că anul trecut am sesizat acte de corupţie, care, după cum ştiţi, s-au soldat şi cu câteva condamnări. Mafia nu iartă, deci mă aştept la orice”, a mai declarat Oana Sivache.

Oana Sivache. Sursă foto: Facebook

Oana Sivache. Sursă foto: Facebook

În ce dosar e vizată Oana Sivache

La data de 12 decembrie 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și la spitalele „Colțea” și „Sf. Luca” din Capitală, în cadrul unui dosar de corupție legat de implementarea serviciilor IT la unitățile sanitare din București.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT”, preciza DNA.

Fostul director ASSMB, trimis în judecată

Aceste evenimente survin în contextul în care pe data de 6 decembrie 2023, Secția I a Direcției Naționale Anticorupție l-a trimis în judecată pe Cristian Plută, fostul director adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, și pe alte trei persoane pentru fapte de corupție.

Plută a fost oficial acuzat de comiterea a trei infracțiuni de luare de mită și de facilitarea accesului unor persoane neautorizate la informații confidențiale, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte avantaje necuvenite. Procurorii au identificat că Plută ar fi fost implicat în diverse acte de corupție, inclusiv în manipularea procedurilor de achiziție publică în beneficiul anumitor companii comerciale.

Managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, a primit o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare și la efectuarea de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce a recunoscut că a oferit o șpagă în valoare de 20.000 de euro pentru a fi numit în funcție. Sentința a fost dată în urma aprobării unui acord încheiat de Cristescu cu procurorii DNA, prin care și-a recunoscut vinovăția în fața instanței.

Ne puteți urmări și pe Google News