Ciolacu îl susține pe președintele CJ Călărași, implicat într-un dosar de abuz în serviciu

Ciolacu îl susține pe președintele CJ Călărași, implicat într-un dosar de abuz în serviciuMarcel Ciolacu. Sursa foto: EVZ

Update.

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a declarat că are mare încredere în justiție și că nu îl deranjează atunci când cineva îi pune întrebări dificile. El a mai spus că încearcă să clarifice cât mai repede această necunoscută și să arate că este nevinovat.

„În 2019, cu șase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul șef al unei unități de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuță va fi arestat. În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanță de către Tribunalul București, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În aceeași zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unității de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitație pentru o audiere la sediul instituției respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulității rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanță.

Acum două zile mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași. Ieri au fost percheziții la Călărași. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondență, așa cum am făcut mereu în relația cu toate instituțiile statului. Dar în ciuda acestor situații, pentru mine un lucru este cert.

Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiție și suntem datori mereu să clarificăm orice nuanță care poate să pună un semn de întrebare asupra activității noastreȘi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine și ne întreabă diferite lucruri. Trebuie doar să răspundem și să clarificăm cât mai repede această necunoscută. Așa cum am făcut și cum voi face mereu”, a spus acesta pe Facebook.

Marcel Ciolacu a declarat că îl susţine pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi Vasile Iliuţă pentru un nou mandat la şefia CJ Călăraşi, chiar dacă este implicat într-un dosar de abuz în serviciu.

Marcel Ciolacu îl susține pe Vasile Iliuță

„Până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea”, a adăugat liderul PSD. „Dar ce a făcut domnul Iliuţă?”, a întrebat Ciolacu, chestionat dacă îl va mai susţne la şefia Consiliului Judeţean pe Vasile Iliuţă, joi la Palatul Parlamentului, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.

Vasile Iliuta

Vasile Iliuta

Marcel Ciolacu așteaptă dovezi

O jurnalistă i-a reamintit premierului că Vasile Iliuţă este anchetat într-un dosar de corupţie, iar acesta a spus : „De unde ştiţi? Există vreun comunicat al DNA în acest sens?” Ciolacu a mai declarat că îl va susține până vor exista dovezi că a încălcat legea.

„Activitatea DNA este una publică. Dacă DNA intră într-o primărie, înseamnă că imediat că primarul are dosar penal? Nu am văzut. Da, eu îl susţin pe domnul Iliuţă pentru că, până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea”, a completat Ciolacu.

consiliul judetean calarasi

Sursa foto Facebook

Percheziții la sediul Consiliului Județean Călărași

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au făcut, joi, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Aceleaşi surse au declarat, pentru News.ro, că procurorii suspectează comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi ridică mai multe documente.

Verificări au avut loc şi la sediul DGASPC Călăraşi şi la o unitate medicală, iar vizaţi de această investigaţie ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi conducerea spitalului respectiv.