O româncă a creat „viaţă din piatră seacă” şi a uimit NASA. Genială la numai 16 ani

O româncă a creat „viaţă din piatră seacă” şi a uimit NASA. Genială la numai 16 ani

Ana Maria Păpurică a atras atenţia celebrei Agenţii Spaţiale Americane cu un proiect despre o navetă spaţială în care pot trăi 7.000 de oameni.

În 2018, lumea afla că la numai 16 ani, eleva Colegiului Naţional Barbu Ştirbei (Călăraşi) participa şi era premiată la un mare concurs organizat de NASA.

La NASA Ames Space Settlement Contest au participat 2.500 de persoane din întreaga lume, iar Ana Maria Păpurică a câştigat locul 3.

Proiectul a însemnat redactarea unei cărţi de aproximativ 100 de pagini, în care au fost expuse soluţii pentru devoltarea mai multor generaţii pe naveta spaţială.

Iată ce declarat la vremea respectivă Ana-Maria Păpurică după ce a proiectat o navă spațială ce poate susține viața a 7.000 de oameni pe o perioadă nelimitată de timp:

„Pasiunea pentru astronomie o am încă de când eram mică, căci întotdeauna m-a fascinat Universul.

Mă uitam la stele ore în şir încercând să le recunosc după nume… Vizionam documentare şi citeam studii.

Când doamna profesoară Ionescu Corina mi-a prezentat, în clasa a IX-a, concursul NASA Ames Space Settlement Design Contest, l-am privit cu scepticism.

Nu mă consideram suficient de informată în domeniu, mă simţeam depăşită de situaţie.

Cu toate acestea, văzându-mi potenţialul, doamna profesoară m-a încurajat şi m-a convins să particip împreună cu o echipă destul de numeroasă.

În urma acestei participări, am obţinut o menţiune onorabilă, aşadar am căpătat mai multă încredere în mine, iar anul acesta am decis să particip din nou.

Totuşi, mi-am propus să îmi depăşesc limitele, să îmi extind graniţele cunoașterii în domenii variate, participând de una singură.

Începutul a fost destul de dificil, mi-am pus de nenumărate ori întrebarea dacă voi reuşi să duc la bun sfârşit acest proiect, însă nu m-am dat bătută, deoarece îmi cunosc capacităţile.

Am început cu abordarea capitolelor simple, la îndemână: alegerea unui nume reprezentativ pentru navă, studierea nevoilor omeneşti (hrana, apă, atmosfera, dar şi nevoile psihologice) şi satisfacerea lor, pentru ca ulterior să cercetez studii despre construcţia navelor spaţiale, protecţia împotriva radiaţiilor, gestionarea urgenţelor, extragerea materiei prime exclusiv din spaţiu…

Cu alte cuvinte, cum să creez viaţă din piatră seacă. Am ajuns la concluzia că informaţii şi posibilităţi sunt destule.

Însă lucrul cel mai important este să le selectăm pe cele care ne îndeplinesc cerinţele, analizând atât beneficiile, cât şi dezavantajele lor, oportunităţile oferite de mediul de viaţă sau, din contră, piedicile pe care acesta ni le pune.

Lucrarea a fost realizată în limba engleză, ceea ce a implicat cunoaşterea unor termeni ştiinţifici, iar imaginile care ilustrează nava, nave de transport, roboţi, sateliţi, sisteme de prelucrare a materiei prime, de circulaţie a aerului şi a apei, dispozitive de comunicare au fost realizate în programe de proiectare 3D, pe un calculator nu foarte performant.

Acest lucru a reprezentat o provocare pentru mine, întrucât nu am mai utilizat niciodată astfel de programe avansate şi am fost nevoită să le descopăr tainele într-un timp foarte scurt.

De asemenea, dimensiunile navei au fost calculate astfel încât oamenii să dispună de un spaţiu suficient de mare, care să le menţină starea de bine, în acelaşi timp având grijă ca acestea să creeze gravitaţia artificială de care au nevoie pentru a nu le afecta starea de sănătate.”

NASA Space este un concurs anual de design și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani.

Scopul acestui concurs este de a învăța elevii despre știință în timp ce lucrează la proiecte de așezare spațială.

În 2020, NASA a anunţat un buget de 22,63 miliarde dolari pentru proiectele sale.

foto: Ana Maria Păpurică

sursa: actualitateacalarasi.eu

Ne puteți urmări și pe Google News