Mișcare îndrăzneață a Netflix. ”Explorează” o zonă nouă și va stârni furia marilor companii

Mișcare îndrăzneață a Netflix. ”Explorează” o zonă nouă și va stârni furia marilor companiiSursa foto: arhiva EVZ

Începând de marţi, compania Netflix își va actualiza aplicaţia, lansând primele sale jocuri la nivel mondial. Acestea vor putea fi disponibile pentru descărcare, relatează BBC News.

Pentru început, cinci jocuri mobile sunt incluse pentru abonaţi. Dar compania promite şi alte jocuri disponibile pe viitor – fără reclame şi microtranzacţii.

Dintre cele cinci jocuri lansate cu serviciul de gaming, două sunt legate de populara serie Stranger Things. Astfel, dintre cele cinci jocuri lansate cu serviciul de streaming, două sunt legate de popularul serial Stranger Things. Este vorba despre „Stranger Things: 1984” și „Stranger Things 3: Jocul”. Celelalte trei jocuri sunt „Card Blast”, „Teeter Up” și „Shooting Hoops”,

„Deşi acesta este doar începutul unei lungi călătorii, suntem încântaţi să oferim o experienţă de gaming diferită faţă de opţiunile disponibile pe piaţă – jocuri mobile fără reclame, fără plăţi în aplicaţie, incluse în abonamentul dvs. Netflix”, a declarat compania, potrivit sursei citate.

În timp ce primele jocuri au o grafică relativ simplă şi un gameplay uşor, Netflix intenţionează să creeze jocuri „pentru fiecare tip de player”.

„Construim o bibliotecă de jocuri”

„Fie că îţi doreşti un joc obişnuit pe care să îl poţi începe de la zero, sau o experienţă captivantă şi complexă, vrem să începem să construim o bibliotecă de jocuri care să ofere ceva pentru toată lumea”, a declarat dezvoltatorul de jocuri video Mike Verdu, informează zf.ro.

Momentan, jocurile au fost lansate doar pentru Android. Netflix a declarat că acestea vor fi disponibile pe iOS „în următoarele luni”.

Apple a rezistat anterior încercărilor altor companii de a crea „magazine în magazine” – în special în jurul jocurilor.

Când Microsoft şi-a lansat serviciul de streaming Game Pass în 2020, Apple a blocat apariţia aplicaţiei în iPhone App Store, argumentând că aproximativ 100 de jocuri incluse pe platformă ar trebui să fie listate în magazinul său individual. În cele din urmă, Microsoft a recurs la streaming prin browserul Apple Safari.

În pofida acestei situaţii, Microsoft a devenit până în prezent figura dominantă pe piaţa abonamentelor pentru jocuri. Compania are zeci de milioane de abonaţi care plătesc între 8 şi 11 lire pe lună, în funcţie de caracteristicile de care au nevoie.

Ne puteți urmări și pe Google News