O fetiță de 5 ani a murit într-un accident pe A1. Mama și fratele ei de un an au fost răniți

O fetiță de 5 ani a murit într-un accident pe A1. Mama și fratele ei de un an au fost rănițiSursă foto: Facebook

O fetiță în vârstă de 5 ani și-a pierdut viața sâmbătă, într-un grav accident rutier  produs pe Autostrada A1, în apropierea localității Cristian, județul Sibiu. Mașina în care se afla împreună cu familia s-a răsturnat după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul median. Mama copilului și fratele ei, în vârstă de un an, au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Cum s-a produs accidentul de pe Autostrada A1

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, accidentul a avut loc la kilometrul 262 al Autostrăzii A1, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu.

Din primele cercetări reiese că un bărbat în vârstă de 41 de ani, cetățean străin, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul direcției de deplasare din cauze care urmează să fie stabilite. Mașina a intrat în coliziune cu parapetul median și s-a răsturnat pe carosabil.

Intervenție de amploare a echipajelor de salvare

La locul accidentului au fost mobilizate patru echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

La sosirea echipajelor, fetița de 5 ani se afla în stop cardiorespirator.

Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat la fața locului.

Mama și fratele victimei au ajuns la spital

În urma accidentului au fost răniți și ceilalți doi pasageri ai autoturismului.

Mama fetiței, o femeie în vârstă de 31 de ani, a suferit un traumatism cranian și un traumatism toracic, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Fratele victimei, un copil în vârstă de un an, a suferit escoriații și a fost, de asemenea, transportat la spital pentru investigații și tratament.

Polițiștii au deschis o anchetă

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.

Pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetării la fața locului, traficul pe Autostrada A1 a fost blocat. Circulația a fost reluată ulterior în condiții normale.