„Republica de la Ploiești”. Ziua în care un oraș a vrut să răstoarne un rege. Povestea revoluției din 8 august 1870

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Pe 8 august 1870, orașul Ploiești devenea scena unuia dintre cele mai fascinante, dar și tragi-comice episoade din istoria modernă a României: proclamarea „Republicii de la Ploiești”.

Ceea ce trebuia să fie o lovitură de stat la nivel național, menită să-l înlăture pe domnitorul Carol I, s-a transformat într-o revoltă locală de doar câteva ore, imortalizată ulterior de I.L. Caragiale ca o capodoperă a umorului politic românesc. Ceea ce nu se știe, este că I.L. Caragiale nu a fost doar un simplu spectator.

În august 1870, viitorul mare dramaturg avea 18 ani, lucra ca funcționar la tribunalul din Ploiești și era fascinat de mișcarea liberală. În noaptea revoluției, el a fost chemat și a ajutat efectiv la copierea și multiplicarea manifestelor republicane, fiind un participant direct,deși minor, la sediție.

Dincolo de satira literară, evenimentul a fost o criză politică reală, cu implicații majore pentru tânărul stat român.

Avant-Ploiești. Sentimentul anti-dinastic și războiul franco-prusac

Pentru a înțelege cum a fost posibilă această „revoluție”, trebuie privit climatul politic al anului 1870.

Criza de popularitate a lui Carol I era una din marile probleme. Domnitorul, adus pe tron în 1866, se confrunta cu o opoziție feroce din partea liberalilor radicali, conduși de Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti. Aceștia îl acuzau de tendințe autoritare și de favorizarea capitalului străin.

Ion C. Brătianu (1821-1891) sursa: Wikipedia

Dar nu era numai acest lucru. În vara lui 1870 izbucnise Războiul Franco-Prusac. Societatea românească, profund francofilă, privea cu suspiciune și ostilitate originile prusace ale lui Carol I, din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Numeroase manifestații de simpatie față de Franța erau organizate, alimentând sentimentele anti-dinastice.

În acest context, o aripă a liberalilor a pus la cale o lovitură de stat simultană în mai multe orașe: București, Ploiești, Craiova, tabăra militară de la Furceni, având ca scop detronarea lui Carol I și instaurarea unei republici.

8 August 1870: Cum s-a născut „Republica”

Dintre toate orașele care trebuiau să se ridice, doar Ploieștiul, un bastion recunoscut al liberalismului radical, a acționat. Liderul mișcării locale a fost căpitanul Alexandru Candiano-Popescu, un ofițer carismatic, jurnalist și anti-dinastic înfocat.

În noaptea de 7 spre 8 august, evenimentele s-au derulat cu o viteză uluitoare. Candiano-Popescu și susținătorii săi au ocupat stația de telegraf pentru a controla comunicațiile.

Lovitura de stat s-a bazat aproape exclusiv pe tehnologia momentului: telegraful. Liderii ploieșteni l-au convins, sau forțat, pe șeful stației de telegraf, Stan Popescu, să întrerupă comunicațiile cu Bucureștiul și să transmită un fals decret prin care se anunța că domnitorul a abdicat. Acest detaliu tehnic a fost singurul motiv pentru care armata locală a fraternizat inițial cu rebelii, crezând că execută ordinele noului guvern.

În dimineața zilei de 8 august, clopotele bisericilor au început să bată. Candiano-Popescu s-a adresat mulțimii adunate, anunțând căderea „tiranului”. El s-a auto-instalat ca prefect al județului Prahova, a preluat controlul cazărmii dorobanților și l-a arestat pe prefectul legitim.

Timp de câteva ore, Ploieștiul a fost, de facto, o republică independentă.

Prăbușirea iluziei și intervenția armatei

„Revoluția” s-a stins la fel de repede cum a izbucnit. La București, guvernul condus de Manolache Costache Epureanu a aflat rapid despre tulburările de la Ploiești. Constatând că restul țării a rămas calm și că lovitura de stat a eșuat în capitală, autoritățile au reacționat ferm.

Un batalion de vânători, condus de maiorul Gorjan, a fost trimis de urgență cu trenul la Ploiești. La vederea trupelor regulate, „armata” revoluționarilor s-a risipit fără a trage un foc de armă. Candiano-Popescu și ceilalți lideri au fugit, dar au fost prinși la scurt timp, inclusiv Candiano, care a fost capturat la Buzău. Până seara, „Republica” era deja istorie.

Candidano Popescu, fondatorul Republicii de la Ploiești

Procesul de la Târgoviște: Un verdict șocant

Urmările juridice ale revoltei au fost la fel de spectaculoase ca evenimentul în sine. 41 de persoane au fost inculpate pentru înaltă trădare, inclusiv figuri marcante ale liberalismului precum Ion C. Brătianu și Nicolae Golescu, considerați instigatorii morali.

Guvernul a mutat procesul la Târgoviște, sperând la o condamnare severă. Însă, într-o demonstrație a forței sentimentului anti-dinastic, juriul i-a achitat pe toți inculpații în octombrie 1870.

Deși la București și Ploiești evenimentul s-a stins rapid, la nivel diplomatic a creat un val de șoc. În plin război franco-prusac, cancelarul prusac Otto von Bismarck a fost furios pe această încercare de a răsturna un prinț german de pe tronul României, acuzând că la mijloc este o conspirație finanțată de Franța.

Otto Von Bismarck, Sursa foto: Britannica

Bismarck a cerut pedepse exemplare, ceea ce a făcut ca achitarea ulterioară a revoluționarilor de către juriul de la Târgoviște să fie privită ca un afront direct adus Prusiei. Acest verdict l-a determinat pe Carol I să ia în calcul, pentru o scurtă perioadă, chiar și abdicarea, simțind că nu are sprijinul națiunii.

Moștenirea literară: Caragiale și „Boborul”

Deși a fost un eveniment politic serios, „Republica de la Ploiești” a intrat în conștiința națională mai degrabă sub forma unei farse memorabile, mulțumită geniului lui I.L. Caragiale.

Născut în zonă și fin observator al moravurilor politice, Caragiale a ironizat grandilocvența revoluționarilor în schița „Boborul”, unde prezintă evenimentele într-o cheie comică inegalabilă. De asemenea, ecourile acestei revoluții pot fi identificate și în personajul Conu Leonida, care visează la republică și la „pensie de la stat”.

În concluzie, deși a durat mai puțin de o zi, revoluția din 8 august 1870 a fost un barometru vital al tensiunilor din societatea românească de atunci. A arătat fragilitatea domniei lui Carol I în primii săi ani, dar a și deschis calea spre un compromis politic ulterior, care a adus stabilitatea necesară obținerii Independenței din 1877.

În mod ironic, Alexandru Candiano-Popescu, liderul republicii de o zi, avea să devină mai târziu adjutant regal și un susținător loial al Regelui Carol I.