Cum a ajuns armata română să ocupe Budapesta în 1919. Detalii istorice surprinzătoare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Căderea regimului bolșevic de la Budapesta, în vara anului 1919, reprezintă unul dintre cele mai importante capitole ale istoriei militare a României și ale Europei Centrale post-Primul Război Mondial.

Deși evenimentul este adesea rezumat la victoria armatei române asupra trupelor comunistului Béla Kun. Condițiile reale și culisele diplomatice și militare ascund o serie de elemente fascinante, mai puțin cunoscute de publicul larg.

Vă prezint o retrospectivă a evenimentelor care au culminat cu intrarea trupelor române în capitala Ungariei la începutul lunii august 1919, așa cum le-am relatat și în Evenimentul istoric.

Ocuparea Budapesta 1919. sursa: arhiva Evenimentul Istoric

Ofensiva bolșevică și contraatacul românesc

După încheierea Primului Război Mondial, Europa de Est se afla într-un vid de putere și o instabilitate cronică. În martie 1919, la Budapesta s-a instaurat Republica Sovietică Ungară, condusă de comunistul Béla Kun, susținut ideologic și logistic de Vladimir Ilici Lenin.

În încercarea de a reface granițele istorice ale Ungariei și de a răspândi revoluția bolșevică, trupele lui Béla Kun au atacat Cehoslovacia și, ulterior, în iulie 1919, au lansat o ofensivă masivă împotriva armatei române pe râul Tisa.

Contraofensiva românească, sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, a fost fulgerătoare. După ce au respins atacul, trupele române au forțat Tisa și au început un marș rapid către inima Ungariei.

Béla Kun a fugit la Viena pe 1 august 1919, lăsând în urmă o țară în haos și o capitală în pragul colapsului.

Generalul Gheorghe Mărdărescu, în Budapesta, 1919. Sursa: Evenimentul istoric

Detalii despre ocuparea Budapestei

Deși grosul armatei a intrat oficial sub comanda generalului Mărdărescu pe 4 august, operațiunile de consolidare durând până în jurul datei de 7 august, evenimentele din acele zile sunt pline de episoade inedite.

Un detaliu esențial și adesea omis este că ofensiva românească spre Budapesta s-a desfășurat împotriva voinței Consiliului Suprem al Antantei, Franța, Marea Britanie, SUA. Liderii occidentali se temeau de o destabilizare și mai mare a regiunii și au trimis mai multe telegrame, cerând oprirea trupelor române la linia de demarcație.

Conducerea de la București, reprezentată de Regele Ferdinand și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, a luat decizia strategică de a ignora aceste somații, conștientizând că singura modalitate de a asigura granița de vest a României Mari era anihilarea completă a focarului bolșevic.

Intrarea avangardei: Actul de curaj al colonelului Rusescu

Cu o zi înainte de intrarea oficială a generalului Mărdărescu, pe 3 august 1919, o mică avangardă românească, formată din doar trei escadroane de cavalerie, aproximativ 400 de soldați, sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu, a pătruns în Budapesta.

Fără a aștepta ordinele superiorilor, Rusescu a ocupat punctele strategice ale capitalei maghiare, impresionând prin curajul de a controla un oraș ostil cu forțe minime.

Celebra „opincă” de pe Parlamentul maghiar

Unul dintre cele mai savuroase și mediatizate episoade simbolice ale acelor zile îi aparține sergentului, adesea amintit ca caporal, Iordan Bivolaru din Mehedinți. Pentru a marca simbolic victoria țăranului român, acesta a escaladat clădirea Parlamentului din Budapesta și a agățat o opincă deasupra steagului maghiar, chiar deasupra stemei de pe clădire.

Până pe 7 august, armata română își consolidase pozițiile strategice în oraș. Generalul Ștefan Holban a fost desemnat guvernator militar al Budapestei. Prioritățile trupelor române în acele zile erau restabilirea ordinii publice, dezarmarea ultimelor gărzi și miliții bolșevice rămase loiale regimului căzut al lui Béla Kun și oprirea jafurilor.

După fuga lui Béla Kun la 1 august, puterea fusese preluată de un guvern sindicalist condus de Gyula Peidl. Totuși, în seara zilei de 6 august și pe parcursul zilei de 7 august, acest guvern a fost înlăturat printr-o lovitură de stat pașnică condusă de István Friedrich, susținut de forțe conservatoare și contrarevoluționare.

În timpul acestei lovituri de stat de pe 6-7 august, comandamentul român a adoptat o poziție strictă de neutralitate. Deși controlau militar orașul, trupele române nu au intervenit pentru a proteja guvernul Peidl și nici nu s-au implicat în preluarea puterii de către Friedrich.

În urma acestei acțiuni, Arhiducele Iosif August de Habsburg a fost proclamat regent al Ungariei, iar István Friedrich a devenit prim-ministru.

Statuia generalului Gheorghe Mărdărescu, din Cluj. sursa: arhiva EVZ

Salvarea Budapestei de la foamete și anarhie

Istoriografia maghiară și cea occidentală menționează adesea rechizițiile dure făcute de armata română drept despăgubiri pentru jaful suferit de România în timpul ocupației Puterilor Centrale (1916-1918).

Totuși, documentele epocii arată și o altă realitate: la intrarea românilor, Budapesta era complet lipsită de alimente, iar teroarea roșie (execuțiile sumare ordonate de comuniști) făcea ravagii.

Armata română a instaurat legea marțială, a dezarmat gărzile bolșevice, a restabilit siguranța cetățeanului de rând și a organizat aprovizionarea populației cu alimente din propriile rații.

Incidentul diplomatic al generalului american Bandholtz

Un alt episod intens dezbătut este intervenția generalului american Harry Hill Bandholtz, membru al Misiunii Militare Interaliate. Acesta s-a opus rechiziționării de către ofițerii români a unor bunuri din Muzeul Național al Ungariei, sigilând ușile instituției.

Episodul reflectă tensiunile diplomatice majore dintre România (care se considera îndreptățită să recupereze bunuri în contul reparațiilor de război) și Aliații occidentali, care doreau să gestioneze ei înșiși situația post-război.

Importanța europeană a campaniei din 1919

Ocuparea Budapestei de către armata română la începutul lunii august 1919 a fost mult mai mult decât un episod al unui război bilateral româno-ungar. A fost prima intervenție militară de succes împotriva comunismului european.

Prin curmarea regimului comunist al lui Béla Kun, România a acționat ca un scut pentru Europa Centrală, împiedicând o posibilă joncțiune a trupelor sovietice, care avansau prin Ucraina, cu cele maghiare.

Fără intervenția fermă a Bucureștiului, harta geopolitică a Europei interbelice ar fi putut arăta complet diferit, cu un bloc comunist instalat chiar în inima continentului încă din 1919.