O fată de 13 ani, suspectă de dubla crimă de la Botoșani. Ce se va întâmpla cu minora, legea este clară

O fată de 13 ani, suspectă de dubla crimă de la Botoșani. Ce se va întâmpla cu minora, legea este clară Sursă: Paul Fleet | Dreamstime.com

Polițiștii au un supect în cazul dublei crime dintr-o comună din județul Botoșani, descoperită duminică. Două femei, mamă și fiică, au fost găsite moarte în propria gospoărie, iar primele investigații au indicat o posibilă crimă. Ulterior, polițiștii aveau să stabilească și un posibil mobil al omorului. Cele două femei ar fi fost omorâte într-un acces de furie.

O adolescentă de 13 ani și jumătate este principalul suspect cazul dublei crime din localitatea Poiana, comuna Cristinești, județul Botoșani. Este vorba despre două femei, mamă și fiică, care au fost omorâte în propria gospodărie. Potrivit presei locale, femeile au vârste de 82 şi, respectiv, 53 de ani, şi locuiau singure într-o casă dintr-o zonă retrasă a localităţii. Cadavrele au fost descoperite de poliție în urma unei sesizări primite la numărul de urgență 112.

„Au fost găsite cu plăgi în zona gâtului, decedate amândouă, una în casă, una în curte”, a transmis prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, pentru presa locală.

Polițiștii au început audierea fetei care are statut de martor în acest caz. Ea a fost preluată de reprezentanții DGASPC și urmează să fie audiată de procurorii de caz. Fata, susțin vecinii, obișnuia să le viziteze pe cele două femei descoperite moarte. Minora este suspectă că le-ar fi omorât pe cele două femei cu un cuţit. Conform informațiilor apărute în spațiul public, mobilul crimelor ar fi fost un acces de furie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest moment, însă, ancheta este în desfășurare, iar ofițerii care se ocupă de investigații refuză să ofere detalii despre evoluția acestora. Refuzul este cu atât mai justificat cu cât în acest caz este implicat un minor, ale cărui date personale trebuie protejate.

Din cauza vârstei, de 13 ani, fata nu poate fi audiată sau reținută și nici nu va răspunde penal pentru faptele sale, dacă va fi găsită vinovată.

Sursa: Arhiva EVZ

Dubla crimă de la Botoșani

Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte, duminică 3 aprilie, în propria gospodărie din judeţul Botoşani. Inspectoratul Județean de Poliţie Botoşani a transmis că sesizarea a fost făcută prin numărul de urgență 112. Polițiștii au fost solicitați în comuna Cristinești, la o locație unde au fost găsite două femei decedate.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre două femei, de 54 şi 82 de ani, care au fost găsite decedate la domiciliul lor, prezentând semne de violenţă pe corp”, a anunţat IPJ Botoşani.

Conform primelor informații, victimele erau mamă şi fiică, iar cercetarea de la fața locului a stabilit că au fost ucise.

Poliţiştii au inițiat o anchetă penală pentru crimă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Aceștia au făcut investigații pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul celor două persoane.