Nu l-a ucis Ceauşescu, dar a făcut-o Covid-19. Genialul scriitor român stins la Paris

Nu l-a ucis Ceauşescu, dar a făcut-o Covid-19. Genialul scriitor român stins la Paris

Temuta boală infecţioasă Covid-19 a ucis până în prezent peste un milion de oameni pe mapamond, iar printre victimele celebre se află scriitorul şi dizidentul Paul Goma.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători români, dar a ajuns în România după cedarea Basarabiei fostei URSS.

Elev la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, el a fost exmatriculat pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism.

Acea izbucnire ideologică timpurie avea să-i marcheze ulterior toată viaţa. În cele din urmă, el a terminat Liceul Radu Negru din Făgăraş, în 1953.

Un an mai târziu, a început cursurile Institutului de Literatură şi critică literară Mihai Eminescu din Bucureşti, dar şi acea perioadă a fost marcată de necazuri.

Este arhicunoscut că în perioada studenţiei a fost arestat şi condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecţională.

Organizarea unei manifestaţii ostile

Acuzaţiile aduse de comunişti erau legate de o aşa-zisă „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”.

De fapt, nu era altceva decât o dovadă solidarizare cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956. Goma protesta şi faţă de impunerea limbii ruse ca limbă obligatorie în şcoli.

A fost eliberat în 1958, după o perioadă de detenţie la închisoarea Malmaison (Bucureşti, închisoarea elitelor), Penitenciarul Jilava şi Gherla.

Trimis să descopere Bărăganul

Pentru a-l scoate din circuitul celor care ridicau probleme regimului comunist, mai-marii acelor vremuri au decis să-l trimităîn Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu.

A locuit în satul Lăţeşti, raionul Feteşti, până în 1962 şi a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist şi tehnician.

În iunie 1965, anul în care Nicolae Ceauşescu a preluat puterea, el şi-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Nu şi-a dus demersul la capăt şi a abandonat acea facultate.

Intrarea în Partidul Comunist Român

Un episod foarte important în biografia lui s-a consumat când Cehoslovacia a fost invadată de URSS în august 1968.

Foarte impresionat de politica de independenţă a României faţă de Moscova, el a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR).

Experienţa comunistă n-a durat decât până în 1971, an în care a fost însă exclus din PCR din cauza publicării integrale a romanului Ostinato în RFG, după ce în ţară fusese supus cenzurii.

„În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa liberă, genialul scriitor s-a solidarizat cu mişcarea Charta 77 a intelectualilor cehi.

La 1 aprilie 1977, a fost acuzat de înaltă trădare şi arestat, dar, în urma protestelor internaţionale, a fost eliberat, la 6 mai.

La 14 aprilie 1977, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru era din august 1968”, arată Agerpres.

Cetăţenia română i-a fost retrasă

În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetăţenia română, iar scriitorul a fost nevoit să plece în Franţa.

În Hexagon, acesta s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia şi în 1980 a refuzat oferta de a primi cetăţenia franceză.

După Revoluţie, a început să-şi publice cărţile şi în ţară. Au fost peste 40 de volume integrate în romane, mărturii, dialoguri, jurnale şi articole în limba română.

Toate au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană, o marcă de necontestat a talentului literar manifestat de Paul Goma.

Romanul Ostinato, mărturie ficţională despre închisorile din România, a fost publicat în Germania (1971) şi ulterior în Franţa.

Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma „Soljeniţîn al României” fiind impresionat de conţinutul acelei cărţi de referinţă în opera autorului.

Comisia pentru Analiza Dictaturii

Goma a făcut parte pentru 8 zile din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înfiinţată de Preşedinţia României în 2006.

La 22 noiembrie 2011, Paul Goma făcea parte din Uniunea Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990, reconfirmate de Consiliul USR în noiembrie 2011.

„Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma figura la această dată cu statutul de cetăţean român. În aprilie 2013, scriitorul a primit şi cetăţenia Republicii Moldova.

La 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internaţional Paul Goma - 80 de ani, care s-a centrat pe rolul jucat de scriitorul anticomunist în revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist.

A murit în noaptea din 24 spre 25 martie la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat, în urma infectării cu Covid-19”, arată agerpres.ro.