Noi probleme în familia lui Bogdan Lobonț. Fosta lui soție a luat o decizie neașteptată
- Emma Cristescu
- 22 mai 2023, 12:42
Fosta soție a lui Bogdan Lobonț, , Loredana Constantin, a luat o decizie neașteptată. Ea dorește să-și evacueze mama de 80 de ani din propria casă și deja a luat măsuri în acest sens.
Loredana Constantin, fosta soție a lui Mihai Văcăroiu, dar și a lui Bogdan Lobonț, dorește să o evacueze silit pe mama sa din casa în care femeia de 80 de ani locuiește în comuna Moara Vlăsiei, lângă București. Dosarul este deja pe rolul Judecătoriei Buftea, cu termen pe 15 iunie, iar cererea are două obiective:
– „evacuarea pârâtei din imobilul, proprietatea mea exclusivă situată în sat Căciulați, Comuna Moara Vlasiei, județul Ilfov, pentru lipsă titlu”.
– „obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru, onorariu transmitere notificare prin intermediul executorului judecătoresc, onorariu avocat”.
În document, Loredana Constantin susține că a achiziționat imobilul în cauză în 2005 printr-un credit de nevoi personale și un credit imobiliar de 35.000 de euro accesat la Alpha Bank, care a instituit și o ipotecă asupra locuinței. Este vorba despre o casă de 163 mp, parter plus mansardă, și un teren de 750 mp, care au costat în total 70.000 euro, cu precizarea că, la momentul tranzacției, construcția nu era finalizată.
Fosta soție a lui Bogdan Lobonț a transmis că dorește să o evacueze pe mama sa pentru că „din ianuarie 2022 nu am mai avut posibilități financiare să mai pot achita acest credit și am început să acumulez restanțe și întârzieri la plata ratei obligatorii”. Arată că, la data de 22 martie 2023, suma ajunsese la 1893,19 euro neplătiți la termen, dintr-o datorie totală de 17.832.87 euro rămași din credit.
Fosta soacră a lui Lobonț refuză să părăsească casa
Loredana Constantin a mai spus că a încercat să discute cu mama sa și să-i explica că va avea grijă de ea, dar că aceasta refuză să părăsească casa.
„Am vorbit de foarte multe ori cu ea că o voi lua la mine acasă pentru a o îngriji și a locui cu mine, dar refuză să plece din această casă, deși cunoaște că nu are niciun titlu de proprietate. Nu înțelege că poate fi evacuată cu Poliția de către executorul judecătoresc sau de bancă în situația în care bunul va ajunge să fie executat silit din cauza neachitării creditului restant”.
Și concluzionează: „În aceste condiții, solicităm evacuarea pârâtei de maximă urgență din imobilul proprietatea mea exclusivă, pe care pârâta refuză cu obstinație să îl părăsească, având în vedere că atât eu, cât și sora mea îi putem oferi alte variante locative în care să poată sta”.
Părinții Loredanei ar fi cumpărat casa din Moara Vlăsiei în 2005. Ei au făcut credit pentru 35.000 de euro, dar în acte a fost trecută fosta soție a lui Bogdan Lobonț, devenind unica proprietară a casei și terenului ajunse acum în litigiu, potrivit Cancan.