Noi imagini cu interlopul care a scuipat şi a pălmuit o femeie pe plaja din Mamaia

Noi imagini cu interlopul care a scuipat şi a pălmuit o femeie pe plaja din Mamaia

În urma dezvăluirilor EVZ referitoare la interlopul care a lovit şi a scuipat o femeie pe o plajă din Mamaia, urmate de publicarea unor fotografii primite la redacţia EVZ cu clanul interlop periculos din care acesta face parte, noi imagini au fost trimise de o persoană care susţine că face parte din anturajul acestora.

EVZ a publicat o înregistrare video publicată pe internet de un turist.Imaginile arată un bărbat care loveşte cu bestialitate o femeie pe o plajă din Mamaia. Femeia bătută se afla pe plaja Alandala din Mamaia, unde realiza o sedinţă foto cu un bebeluş, cel mai probabil nepoţelul ei, şi a fost avertizată de bărbatul de pe plajă că trebuie să plece de acolo.Ulterior, femeia a fost înjurată, scuipată şi lovită. 

Conform unor surse din Poliţia Română, agresorul se numeşte Chatzakis Emmanoil Daniel, are 19 ani şi este din Bucureşti. Emmanoil Daniel este fiul Nikos Chatzaki, un interlopul din Crângaşi. 

Nikos Chatzakis ar controla clubul de manele de la Piaţa Romană “Bio Bio” şi s-ar afla în spatele firmei de pază Life Guard Security”, conform unui articol apărut în ianuarie 2014. 

Conform datelor de la Registrul Comerţului, consultate marţi de reporterii EVZ, din acţionariatul societatii Life Guard Security face parte şi cetăţeanul grec Eleftherios Chatzakis. 

De asemenea, reporterii EVZ au aflat că Nikolaos Chatzakis a fost prins în flagrant, în 2000, după o amplă operaţiune a poliţiştilor de la "Crimă Organizată" care vizau o grupare de recuperatori foarte periculoasă. Acţiunea a fost derulată de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi viza cinci bărbaţi care şantajau şi ameninţau un patron cipriot pentru a stoarce o taxă de protecţie. 

În urma dezvăluirilor EVZ, un cunoscut al clanului interlop ne-a trimis la redacţie mai multe fotografii cu Chatzakis Emmanoil Daniel şi familia acestuia. Astăzi, la redacţie am primit noi imagini cu aceştia. 

Jurnaliştii EVZ au încercat de mai multe ori să ia legătura cu familia Chatzakis, prin intermediul numerelor de telefon inregistrate pentru firmele lor, dar cei care au răspuns au refuzat să comenteze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News