Noi detalii în cazul crimei de lângă Veneția. Moldovean executat ca într-un film mafiot

Noi detalii în cazul crimei de lângă Veneția. Moldovean executat ca într-un film mafiotSursa foto: ilgazzettino.it

Republioca Moldova. Moartea violentă a lui Sergiu Țârnă, cetățean moldovean găsit fără viață pe un câmp din apropierea Veneției, continuă să scoată la iveală detalii cutremurătoare. Presa italiană, citând concluziile preliminare ale medicului legist, scrie că tânărul a fost ucis cu un singur foc de armă, tras în zona capului, într-o manieră care indică o execuție. Cazul, relatat de publicația Il Gazzettino și preluat de mai multe surse media, a declanșat o amplă anchetă a autorităților italiene.

Potrivit raportului medico-legal, Sergiu Țârnă a fost împușcat cu un singur glonț în zona tâmplei, cel mai probabil cu o armă de calibru mare. Ancheta sugerează o crimă comisă cu sânge rece, fără semne de luptă sau tentativă de apărare. Jurnaliștii italieni notează că un astfel de mod de operare este extrem de rar în zona Veneției și amintește de metodele folosite de grupările mafiote active în anii ’70–’80, în special de temuta organizație Mala del Brenta.

Moldovean mort, Italia, îpuscat in cap

Sursa foto: www.ansa.it

Crima a avut loc în seara zilei de 30 decembrie, însă trupul neînsuflețit al tânărului a fost descoperit abia după aproximativ 12 ore. Cadavrul a fost găsit întâmplător de un fotograf amator, aflat în zonă pentru a surprinde imagini cu păsări sălbatice, stârci și ibiși, în apropierea terenurilor agricole de la limita dintre Veneția și Mira.

Ultimele ore înainte de dispariție

Anchetatorii italieni au reconstituit parțial ultimele ore din viața lui Sergiu Țârnă. În seara respectivă, tânărul se afla la muncă într-un local din centrul orașului Mestre, unde fusese angajat recent, în perioadă de probă. În jurul orei 20.30, și-a încheiat tura, iar, potrivit martorilor, a rămas pentru scurt timp la o bere cu un coleg, fiind încă îmbrăcat în uniforma de chelner.

La scurt timp, ar fi primit un apel telefonic. A părăsit masa, s-a îndepărtat de coleg și s-a urcat într-o mașină care îl aștepta cu motorul pornit. Acela a fost ultimul moment în care a fost văzut în viață de persoane cunoscute.

Drumul spre locul crimei

Ce s-a întâmplat ulterior este, deocamdată, stabilit doar fragmentar. Procurorii și carabinierii analizează zeci de ore de înregistrări video de pe camerele de supraveghere din mai multe localități, inclusiv din Malcontenta și Fusina. Sunt verificate imagini surprinse în apropierea unei cazărmii a trupelor Lagunari, a unui camping de lângă lagună și a unui oficiu poștal.

Anchetatorii presupun că aceste camere ar fi putut surprinde traseul mașinii sau al mașinilor în care se aflau victima și agresorii, până în zona izolată unde a avut loc crima, în apropierea canalului Naviglio del Brenta. Cert este că Sergiu Țârnă nu era singur în momentul crimei. Cu el se aflau cel puțin doi bărbați, posibil mai mulți. Focul de armă ar fi fost tras după ora 23.00.

Moldovean găsit mort, Italia

Sursa foto:

Fără urme de luptă, fără semne de târâre

Un element care întărește ipoteza unei execuții este faptul că pe corpul victimei nu au fost găsite urme de violență, altele decât rana provocată de glonț. Nu există indicii că trupul ar fi fost târât sau mutat după moarte, ceea ce sugerează că tânărul a fost ucis exact în locul în care a fost găsit.

Deși Sergiu Țârnă nu avea antecedente penale și nu figura în bazele de date ale forțelor de ordine, anchetatorii leagă crima de mediul traficului de droguri. Zona continentală a Veneției este considerată unul dintre cele mai importante noduri de distribuție a stupefiantelor din nord-estul Italiei.

Numele tânărului apărea în evidențele Prefecturii doar ca posibil consumator, un detaliu considerat insuficient pentru a-l plasa într-o poziție importantă în rețelele de trafic. Cu toate acestea, procurorii analizează agenda telefonică și conversațiile sale pentru a identifica eventuale legături periculoase.

Datorii, conflicte sau o afacere prea mare

Ipotezele rămân deschise. Una dintre variante indică un posibil conflict legat de o datorie față de un dealer, situație care ar fi escaladat dramatic. O altă ipoteză sugerează că Sergiu Țârnă ar fi fost implicat, voluntar sau nu, într-o afacere mult prea mare pentru el, posibil legată de o cantitate de droguri dispărută.

În acest scenariu, pentru a evita consecințe mai grave din partea unor persoane aflate mai sus în ierarhia rețelei, cineva ar fi decis eliminarea lui. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile italiene susțin că se află într-o cursă contra cronometru pentru identificarea și reținerea autorilor crimei.

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    ''Sergiu Țârnă, cetățean moldovean''?Ce cauta si cum a ajuns in Italia? Ei merg de obicei la Moscova.