Nici nu s-au bucurat bine cei din PNL, că Dan Barna îi avertizează deja
- Antonia Hendrik
- 28 septembrie 2020, 14:17
După aflarea rezultatelor finale, Dan Barna a avertizat vor fi fermi pe principiile pe care le-a susținut în întreaga campanie.
Mesaj cu ţintă
Barna i-a felicitat pe Dominic Fritz, Gabriel Pleșa, Allen Coliban, Lucian Viziteu, dar și pe Clotilde Armand și Radu Mihaiu, câștigători în marile orașe. De asemenea, i-a menționat pe Bogdan Novac, ales primar în Breaza, Elena Lasconi la Câmpulung, dar și pe Vasile Cărare și Camelia Betea.
„Sunt punctele din care USR-PLUS va duce acea bună guvernare atât de importantă și necesară”
Şi continuă: „Așteptăm rezultatele finale, le cerem colegilor să rămână vigilenți până la sfârșit, pentru că am avut cazuri unde am pierdut la o diferența de 1 sau 2 voturi”, a subliniat el.
La rândul său, Dacian Cioloș a spus că „pentru USR-PLUS nu e semnificativ atât numărul de primari și de consilieri, cât faptul că e pentru prima dată când cetățenii la vot apreciază principiile pe care noi le-am afișat”.
„Vorbim de un rezultat fantastic pentru noi, pentru că e o schimbare a modului de a face politică. A fost cazul la București, Timișoara, Brașov, sunt alte orașe unde colegii au ieșit pe poziția a doua, dar la diferență foarte mică. Dacă am fi avut două tururi am fi câștigat mai mult”, a spus co-președintele USR-PLUS, potrivit digi24.