Social
„Nepalezii ne iau slujbele?” Postarea lui Mirel Curea aprinde o dezbatere despre salarii, muncă la negru și forța de muncă străină
Livrator asiatic în Bucuresti. sursa: dreamstime
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Nepalezii muncitori și românii nesimțiți. O comparație frecventă în România. E reală?
O postare a jurnalistului EVZ Mirel Curea a stârnit controverse pe rețelele sociale după ce acesta a ironizat ideea că „nepalezii iau slujbele românilor” doar pentru că acceptă salarii mai mici. Un proiect social necesar forței de muncă din România.
„Ce e de făcut când angajatorii aud tot mai des: «Pentru 250 pe zi nici nu mă dau jos din pat»? Încercați să angajați pe cineva cu ziua, la cea mai ușoară muncă, și vorbim după”, a scris el, reclamând dificultatea de a găsi zilieri pentru activități necalificate.
Nepalezii muncesc cu ziua, românii nu prea
Reacțiile nu au întârziat. Luca Popa a relatat, într-un mesaj amplu, că la Școala Gimnazială nr. 195 din București lucrează o echipă de muncitori asiatici, pe care i-a văzut „zi de zi” și cărora le apreciază munca „bine făcută”. El a susținut că prezența lor „compensează lenea și sictirul unor români” dispuși să refuze joburi pe criteriul prețului pe zi. În același timp, comentariul său a inclus generalizări despre migranți din Africa și musulmani—formulări xenofobe care au generat critici în secțiunea de comentarii.
O altă intervenție, semnată Zăinescu Cristina Raluca, a mutat discuția spre îngrijirea la domiciliu: ea spune că este „extrem de greu” să găsești personal dispus să stea permanent lângă bolnavi grav, iar costurile pot ajunge la mii de euro pe lună. „Un român e plătit cu circa 500 de lei pentru o vizită de îngrijire, nicidecum să rămână în preajma bolnavului”, a scris ea, avertizând că, în lipsa oamenilor, familiile ar putea apela tot mai des la lucrători străini pentru acest sector.
Reacții și povești
„Îl luam pe unul cu ziua… a doua zi nu mai venea”. Un utilizator povestește că, înainte de apariția muncitorilor din Nepal, pentru lucrări mărunte oferea bani, bere, pauză de masă și „îl purta ca pe un profesor”. „A doua zi nu mai venea, că bea banii. Venea a treia zi și trebuia să mă port frumos, că îl pierdeam – iar la săpat nu mă ține spatele.” „250 de lei/zi la grădină”. O altă cititoare spune că bunica plătește 250 lei/zi pentru munci agricole simple. „Atât se cere. Sigur, vreo 10–11 ore de muncă, dar atâta cer”, susține ea.
„Mi-au stricat acoperișul, mi-au luat banii”. Rotaru Adrian, stabilit de 9 ani „la rural”, scrie că la început a plătit arvună, masă, băuturi și „bani grămadă”, dar a primit o lucrare „făcută prost”. Spune că, din acel moment, nu mai angajează pe nimeni. Așa că s-a apucat singur de toate reparațiile și acuză o parte dintre localnici de „dispreț față de muncă”.
Tema muncii, sensibilă în România
Postarea lui Mirel Curea scoate la suprafață trei teme sensibile. Piața muncii cu ziua, unde așteptările salariale și lipsa forței disponibile tensionează micii angajatori. Importul de forță de muncă pentru construcții și servicii, care polarizează opiniile între aprecierea productivității și temeri legate de migrație. Criza de personal în îngrijiri la domiciliu, unde cererea crește, dar oferta și bugetele familiilor nu țin pasul.
Dincolo de replici și caricaturizări, disputa atinge o realitate cunoscută mediului de afaceri. Acolo unde nu se găsesc oameni, angajatorii caută soluții. De la muncitori non-UE la creșterea treptată a plăților „pe zi”. În timp ce societatea rămâne împărțită între nevoia de mână de lucru și anxietățile față de migrație.
