Solidaritatea NATO a fost etalată săptămâna aceasta la o reuniune la vârf de la Madrid. Unul după altul, demnitarii s-au angajat să mențină direcția și să combată invazia președintelui rus Vladimir Putin din Ucraina.

Dar, cum războiul sângeros s-a prelungit și în vară, iar civilii continuă să moară în atacuri oribile cu rachete, NATO trebuie să se întrebe cum ar putea eșua strategia ei, notează David Ignatius în The Washington Post. Ne putem imagina unele moduri în care o ipotetică analiză din perspectiva adversarului ne-ar dezvălui cum își pot irosi aliații Ucrainei actualele atuuri, pierzând în cele din urmă războiul.

Deocamdată, tabela de scor pare să indice că Putin își ratează obiectivele războiului. Trupele ruse sunt împotmolite într-un război sângeros de uzură. În loc să se plece în fața Moscovei, Ucraina, din contră, a căpătat statut de candidat la aderarea la UE. NATO, acum revitalizată, își întărește flancurile estic și nordic, prin aderarea Suediei și Finlandei. Iar Rusia e pe cale să-și piardă atât piețele energetice europene cât și accesul la tehnologia vestică.

Vestul îi „trimite un mesaj inconfundabil” lui Putin, a declarat miercuri președintele Biden la Madrid. Pentagonul plănuiește să trimită un corp de infanterie în Polonia; și mai multe trupe în țările baltice și România; încă două distrugătoare în Spania; și încă două escadrile de avioane F-35 în Regatul Unit. „Accelerăm”, a declarat Biden, anunțând suplimentarea angajamentului american.

Ce-ar putea merge prost în acest tablou? Multe, ar răspunde ipoteticul adversar.

Cea mai mare problemă o reprezintă însuși câmpul de luptă. Analiștii serviciilor secrete americane și britanice anticipează o campanie lentă și statică în Donbas, unde ucrainenii vor fi în măsură să oprească micile avansuri ale rușilor cu ajutorul nou sositelor sisteme de rachete MLRS, al muniției de artilerie suplimentare și al altor rachete sol-aer.

Dar dacă fluxul de arme va fi prea lent ori inadecvat? Pentagonul și-a limitat livrările de MLRS - vrea mai întâi să le probeze fezabilitatea -, asigurând doar o mică parte din necesarul cerut de Kiev. Livrarea altor arme e și ea lentă, spun sursele - mult mai puține decât vor ucrainenii au ajuns efectiv în luptă.

Un exemplu e mica dar letala dronă Switchblade, care poate ataca tancuri, nave și centre de comandă rusești. Există două variante, cu autonomie de zbor între 15 și 40 de minute. În martie SUA anunțau că vor trimite prima tranșă din 400 de bucăți din varianta mai mică, afirmă o sursă familiarizată cu arma. Aceeași sursă spune însă că Pentagonul a trimis doar 10 bucăți din variantele mai mari. Ucrainenii au cerut câteva mii din fiecare versiune, dar SUA nici nu le-au răspuns încă, conform sursei. Dronele sunt produse de AeroVironment.

Oboseala politică e o altă problemă pentru SUA și aliații din NATO. Populația susține relativ puternic lupta Ucrainei, dar plângerile se vor înmulți cu siguranță în contextul în care prețul benzinei rămâne ridicat în SUA, gazele se vor împuțina în Europa în timpul iernii reci, iar alegătorii vor întreba de ce nu sunt cheltuiți banii pe nevoile interne.

La o conferință legată de cea a NATO, desfășurată în paralel la Madrid și sponsorizată de German Marshall Fund (din a cărui conducere fac și eu parte), am auzit pledoarii în favoarea unei victorii militare a Ucrainei din partea unor participanți din Germania, Polonia, Letonia, România, Grecia, Spania, Regatul Unit și SUA. Toți au argumentat că merită făcute sacrificii pentru această luptă. Dar mulți erau și îngrijorați de lipsa susținerii politice în țara lor.

Liderii G7 au discutat două dintre cele mai spinoase probleme la reuniunea lor din Germania - reducerea prețurilor energiei și ameliorarea penuriei alimentare provocate de blocada impusă de Rusia porturilor ucrainene de la Marea Neagră, de unde țara exporta cereale. G7 are idei, dar planuri concrete nu prea. Aceste probleme nu mai pot aștepta; costurile pot deveni insuportabile pentru Vest.

O cale de a pierde războaie este prin provocări hazardate. Decizia recentă a Lituaniei de a bloca traficul către enclava rusă învecinată Kaliningrad ține de aplicarea sancțiunilor UE, dar a fost ea înțeleaptă? Mai mulți demnitari europeni și americani mi-au spus că au dubii, din moment ce mutarea ar putea provoca un contraatac, iar atunci Lituania ar invoca Articolul 5 al tratatului NATO.

NATO are dreptate să evite atacurile directe la adresa Rusiei, care pot duce la o escaladare nucleară catastrofală. Ceea ce nu înseamnă însă că Ucraina n-ar trebui să dea replica la atacurile cu rachete de pe teritoriul Rusiei. Dacă Putin își folosește teritoriul drept sanctuar pentru a lansa rachete într-un război neprovocat și ilegal, atunci protecția pe care i-o asigură frontierele sale se evaporă.

Dacă Ucraina va putea opri Rusia pe câmpul de luptă, va trebui să se decidă în cele din urmă ce fel de aranjament dorește - dat fiind că o capitulare necondiționată a Rusiei înarmate nuclear e improbabilă. Însă foarte probabil mai e cale lungă până la acel moment diplomatic.

Acesta e războiul Ucrainei și ea trebuie să-l lupte. Însă și NATO trebuie să-și planifice strategia ca și cum chiar credibilitatea și supraviețuirea alianței ar fi în joc. (Traducere: Andrei Suba, RADOR)