Ce muzică mai ascultă românii. Surprinzător, în top nu sunt manele

Ce muzică mai ascultă românii. Surprinzător, în top nu sunt manele Muzica preferată. Sursa foto: Pixabay

În urma unui sondaj realizat de INSCOP, la întrebarea ce muzică mai ascultă cei intervievați, răspunsul este cu adevărat surprinzător.

Muzica pare omniprezentă în viața românilor. O ascultă acasă, în mașină sau chiar pe stradă. Ce muzică ascultă românii? Răspunsul la această întrebare îl aflăm în urma unui sondaj realizat de INSCOP. Iar trei sferturi dintre români preferă muzica românească. Procent cu 10% mai mare decât în urmă cu zece ani. Se poate observa că în topul preferințelor nu sunt manelele.

Ce muzică mai ascultă românii în funcţie de opțiunile politice

Votanţii PSD şi AUR preferă în proporţie de peste 86% muzica românească. Cei ai PNL în proporţie de 71,3%. Cei ai USR în proporţie de 54,4%. Așadar, în ceea ce privește preferințele muzicale în funcție de opțiunile politice, votanții PSD, PNL, USR şi AUR aleg:

  • PSD şi AUR, în proporţie de peste 86% muzica românească,
  • 71% dintre cei ai PNL preferă muzica românească,
  • iar în cazul celor ai USR procentul este de 54,4%.

Întrebaţi ce preferă mai mult, muzica românească sau muzica străină, 74.8% dintre cei chestionaţi indică muzica românească. 19.3% pe cea străină. Procentele femeilor şi bărbaţilor care optează pentru muzica românească sunt comparabile, 79% - 71%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe categorii de vârstă, cei mai numeroşi asculători de muzică românească se regăsesc în categoriile:

  • 45 - 59 de ani, 80%,
  • peste 60 de ani, 85%.

Muzica românească este preferată de 91% dintre cei cu educaţie primară

De 79% dintre cei cu educaţie medie şi de 44% dintre cei cu educaţie superioară. Cei mai mulţi ascultători de muzică românească sunt în mediul rural.  86% şi cei mai puţini sunt în Capitală - 48%. Procentele diferă şi în funcţie de regiuni, venituri, nivelul de utilizare a reţelelor sociale, conform datelor socio-demografice.

„În ultimii 10 ani, muzica românească a câştigat în popularitate, trei pătrimi din populaţie declarând că preferă mai mult muzica românească, comparativ cu două treimi care declarau acelaşi lucru în 2013. Doar o cincime declară că preferă mai mult muzica străină, comparativ cu o treime care declarau acelaşi lucru în urmă cu 10 ani. Votanţii PSD, ai AUR, persoanele cu educaţie primară, locuitorii din mediul rural, persoanele cu venituri mici, respondenţii cu vârsta de peste 60 de ani declară în proporţii semnificativ mai mari decât media populaţiei că preferă muzica românească. Preferinţele sunt ceva mai echilibrate în rândul votanţilor USR, al persoanelor cu educaţie superioară, al locuitorilor din Bucureşti sau al persoanelor cu venituri mai mari”, explică Remus Ştefureac, director general al INSCOP Research.