La vârsta de 54 de ani, un cunoscut bariton argentinian a murit în timpul unui concert susținut în cadrul unui festival de muzică din Ambronay, Franța.
Alejandro Meerapfel, bariton argentinian, a făcut infarct chiar pe scenă. Spectacolul a fost întrerupt imediat, iar oamenii din sală au fost evacuați.
În timp ce Ansamblul Cappella Mediterranea și Corul de Cameră din Namur, sub conducerea dirijorului argentinian Leonardo García Alarcón, performau pe scena din Ambronay, baritonului i s-a făcut subit rău.
Cunoscutul bariton argentinian Alejandro Meerapfel a murit la 54 de ani
Spectacolul era difuzat de France Télévisions pe Culturebox.
„Suntem întristați să anunțăm că baritonul a murit în urma unui atac de cord pe scenă ieri (vineri) seara, în timpul unui concert" la cel de-al 44-lea festival de muzică barocă de la Ambronay”, se arată într-un comunicat al conducerii centrului cultural din Ambronay.
Conform Serviciului Departamental de Pompieri și Salvatori din Ain, un bărbat de 54 de ani, care făcea parte din echipa de spectacol, a încetat din viață în timpul reprezentației ca urmare a problemelor de sănătate apărute.
Alejandro Meerapfel a avut o carieră de succes, evoluând în diverse teatre atât în Europa, cât și în America Latină. S-a remarcat în roluri precum „Don Giovanni”, „La Bohème” și „Don Carlo” în calitate de protagonist.
„Dispariția sa brutală ne-a șocat pe toți”, au declarat organizatorii festivalului Ambronay, unde Meerapfel colaborase în numeroase ocazii.
„Alejandro a fost un înger pe pământ. Înaintea concertului, zâmbetul și buna lui dispoziție au umplut sufletele întregii echipe artistice și ale festivalului”, a declarat García Alarcón.
Viața și cariera lui Alejandro Meerapfel
Primii pași în lumea muzicii i-a făcut la vârsta de șase ani în San Carlos de Bariloche. Acolo s-a alăturat Corului de Copii al orașului sub îndrumarea lui Lucka K. de Jerman.
A devenit un solist apreciat, evoluând pe scene prestigioase precum Teatrul Colon din Buenos Aires, Konzerthaus din Viena, Victoria Hall și Grand Theater din Geneva și Auditoriul din Barcelona.
Dar și pe scena de la Teatrul Hebbel din Berlin, Concertgebouw din Amsterdam, Theater des Champs Elysées, Teatrul Caen, Villete de Paris, Teatrul Khaai din Bruxelles și multe altele.
A primit Premiul Clarín pentru Revelația în Muzica Clasică, potrivit site-ului său biografic.