De obicei îl vezi la meciuri de rugby, acest haka, dansat de All Blacks, reprezentativa naționalei de rugby neozeelandeze. Aici, însă, nu era vorba de un eveniment sportiv. Aici, însă, erau funeraliile unui soldat, condus la groapă de camarazi, în strigăte de luptă. Moartea e jurământul unui combatant din momentul în care a luat arma în mână și pleacă la război. Viața lui, mai mult decât numele, devine scut pentru un principiu. Bun, sau rău, principiul prevalează instinctul de supraviețuire. Vor muri oameni în războaie, de ambele părți. Vor muri oameni la mijloc, nevinovați, captivi ai părților beligerante.

Statul, inamicul principal al pacientului

Medicina românească e de mult un teatru de luptă, fără să fi dorit un astfel de lucru. Armele medicilor: bisturiul, pensa, stetoscopul, acul de puncție venoasă. Inamicul – boala. La mijloc, oamenii suferinzi. Dar, în ultimii 20 de ani, a mai apărut un dușman. Unul pervers, subtil și ipocrit. În războiul doctorului cu afecțiunea, Statul român a devenit un beligerant. Armele lui? Populismul. Cinismul. Disprețul pentru toți, și toate. Nemernicia subfinanțării. Degetul acuzativ îndreptat când spre unul, când spre celălalt. Doctorul că fură. Pacientul că îndrăznește să fie pacient. Ca o turmă de vite și unii și ceilalți au ajuns să fie asmuțiți, în timp ce Guvernul, mefistofelic, a știut cum să ridice din umeri la numărul victimelor și să numească vinovați.

Vinovații sunt, obligatoriu, dinafară. Uneori sunt intemperiile. Alteori pur și simplu relieful. Hazardul. Divinitatea. Niciodată, în momente de durere și parfum de amoniac al morții, Statul nu și-a declarat participarea. În astfel de clipe descoperi, stupefiat, că trăiești în altă Românie decât cea pe care-o oblăduiește Guvernul prin Instituții și legi. Acolo unde-ar fi trebuit să apere, Statul a aruncat carne în tun. Acolo unde-ar fi trebuit să ocrotească, Statul a neglijat. S-a bucurat Guvernul, poate, când presa a sărit să-i numească eroi pe cei morți la datorie.

Epitaf pentru medicii devotați

Iovan. Aura Ion. Petre Cătuneanu, Claudiu Crăcănel, Laura Vizireanu, Gabi Harton. Eroi au fost și cei care au trăit. Zamfir, Ianceu, Pivniceru, Calu. Și eroi rămân, post-mortem, pentru că Statul și apologeții îi numesc, din lipsă de alte cuvinte. Din rușinea de-a-i fi văzut murind, stupid și inutil, în timp ce, eroare peste eroare, Salvarea lor a dat greș. Nu e vorba de cum au murit. E vorba că au murit. Și e dureros, este criminal să spui că oricum ar fi murit, că n-aveau șanse. Asta separă medicii de funcționari publici. Sunt doctori care au stat, zi și noapte, lângă un om, în „Terapie Intensivă”. Sunt doctori care au stat și 14 ore în operație pentru o singură viață de om. Sunt doctori care au dispărut cu săptămânile din viața familiilor lor pentru că, în altă parte, era o luptă de dus. Sunt doctori care n-au avut nici luxul de-a defecta prin demisie, nici privilegiul de-a invoca scuza că n-au putut face mai mult, decât atunci când, dincolo de puterea omenească, moartea și-a luat tainul. Sunt din ce în ce mai puțini doctori.

Elicopterele nu salvează vieți. Ecografele nu salvează vieți. Sondele de intubație traheală nu salvează vieți. Fără mână de om fiarele stau, tăcute, și asistă impasibil la petrecerea vieții. Aceia care s-au îngrijit să doteze, în belșug și imbecilitate, diverse colțuri ale Sănătății, trebuie întrebați, care e grija pe care-ați avut-o pentru oamenii care-ar fi trebuit să le opereze?

Hydra birocratică are o rezervă de cadre nelimitată

Pe Iovan, Aura Ion și ceilalți nu fiarele i-au omorât. Oamenii, prin absență, i-au omorât. Cincisprezece mii de oameni, mai exact, alungați de politici de Stat, legi cretine, prevederi stufoase și remunerație mizeră, după buget. Pedepsiți pentru absențe vor sfârși prin a fi cei care au mai rămas. Asupra lor se aruncă anatema, nedrept și nenorocit, pentru că în Apuseni și la Siutghiol cei care, până la urmă, au intervenit, au făcut cât s-au priceput să ajute. Unii poate au văzut prea multe primăveri, alții prea puține. Și motivul eșecului lor este felul în care-a ajuns Medicina în România. Ținută de rezidenți, de o veșnică pepinieră de cadre, în timp ce mințile înțelepte dispar la o rată de trei doctori pe zi.

Cu ce poți răscumpăra migrația inteligenței și-a competenței profesionale? Cu siguranță nu cu moartea unor eroi fără voie! Cu ce poți răscumpăra 25 de ani de reformă sanitară din care tot ce-a răsărit e un mod îmbuibat de-a arde opt miliarde de Euro pe an pe nimicuri și șpăgi și achiziții? Cu funeralii la foc de armă și baionetă? Dobitoc e poporul care se va mai bucura de un cap căzut din aparatul birocratic. Precum o Hydră mitologică, altul va crește la loc, în locul celui picat. Execuția instituțională a aceluia care nu și-a făcut datoria sațiază cel mult pofta de isterie publică a prostimii care, ca și ieri, ca și mâine, tot pe strada aia va merge, tot în mașina aia se va urca, tot cu ambulanța aia își va purta sărăcia. Înrobiți, destituți, șpăguiți, decapitați moral, doctorii vor sfârși prin a sucomba nevoii generale de-a avea neîncredere în tot, și-n toate. Sau vor pleca precum cocorii.

În loc de un HAKA avem un HARAKIRI național

Entuziasmul tineresc al absolventului de Medicină va fi exploatat, cu nerușinare, de predicatorii voluntariatului, și când în cele din urmă acel medic va realiza că nu trăiește din idealuri i se va închide o ușă în nas și la revedere. Așa funcționează România. I se va spune, voalat, faci ca noi sau valea! Unde  „ca noi” înseamnă să furi. Pentru că altfel n-ai să ai cum să trăiești. Ce nu vă spun guvernanții e că doar 5% dintre cei care au intrat în rezidențiat și-au declarat dorința de-a rămâne în România după ce termină specializarea. Ce nu vă spun guvernanții e că România a pierdut 600 de milioane de Euro, deja, cheltuiți pentru formare profesională a medicilor care, în mâhnire și greață viscerală, au ales să practice în Occident. În Occident unde nu sunt scuipați prin presă, dar nu sunt nici divinizați ca niște Iisuși care înmulțesc pâine și pești. În Occident, acest sanatoriu unde-și pot trata nevroza ocupațională din care-au ieșit. Țărână ușoară morților! Și blestem pe cei care-i văd ca pe-un bun dispensabil. Ka mate! Ka mate! Ka ora’! Ka ora’!

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru

 

Te-ar putea interesa și: