Moment special pentru Florinel Coman. Colegii i-au fost alături
- Raluca Dan
- 13 iunie 2025, 09:45
Florinel Coman s-a căsătorit joi, cu logodnica sa Ioana Timofeciuc, în catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța. Cei doi erau logodiți de doi ani și au decis să facă pasul cel mare.
Mai mulți sportivi au fost prezenți la nunta lui Florinel Coman
Constantin Budescu, care nu a lipsit de la nuntă, a ales un costum negru, pantofi negri și o cămașă albă. Denis Alibec, fotbalistul recent transferat de Gigi Becali la FCSB, a avut o cromatică similară. De asemenea, atacantul de la FCSB a completat costumul Louis Vuitton cu o cravată în nuanțe argintii. Cei trei fotbaliști au fost colegi la FCSB în sezonul 2017-2018.
Fotbaliștii echipei naționale au fost prezenți la nunta lui Florinel Coman. Pe rețelele de socializare au apărut fotografii cu Darius Olaru, Nicolae Stanciu, Vlad Chiricheș, Florin Tănase, Denis Drăguș, Radu Drăgușin, Denis Alibec, Olimpiu Moruțan și Valentin Mihăilă.

Nunta Florinel Coman Invitați. Sursa foto: Instagram/radudragusin5
Cei doi miri și-au unit destinele în Constanța
Florinel Coman s-a căsătorit joi cu Ioana Timofeciuc. Cei doi erau logodiți de doi ani și au decis să facă pasul cel mare. Nașul lui Florinel Coman a fost Mirel Rădoi, fostul său selecționer de la naționala României U21, cu care are o relație strânsă. Cei doi miri și-au unit destinele în catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța.
Gigi Becali a mers la Constanța pentru ceremonia religioasă, dar a anunțat că nu va rămâne pentru petrecerea de nuntă.
„Am venit pentru că e un băiat la care am ţinut, a şi jucat, mi-a adus bucurii şi bani. Vreo 6 milioane. E un om cuminte, respectuos, cu bun-simţ. Acum am venit doar la cununia religioasă. La distracţii şi la alea, nu! Eu nu mai merg.
La Hagi e altceva. Dar în alte părţi, la alte distracţii, nu mai merg. Să nu se întoarcă la FCSB! Să ia banii de acolo şi să facă rostul familiei. După aceea să se întoarcă”, a declarat patronul FCSB.