La mai bine de o lună de la protestele din Republica Moldova, înăbuşite cu forţa de către autorităţile de la Chişinău, unii intelectuali de peste Prut se întreabă dacă nu cumva tocmai au fost aruncaţi înapoi în timp câţiva ani. Ei susţin că acum, la Chişinău, pluteşte o atmosferă de deznădejde. Şi o tristeţe care pare a aduce aminte de o carte de călătorii scrisă de un jurnalist american, Eric Weiner, „The Geography of Bliss”.

Călător prin „cel mai nefericit loc din lume”

Weiner a trecut prin Republica Moldova, în încercarea lui de a identifica locurile cele mai „fericite” şi pe cele mai „nefericite” de pe glob, ghidat de un clasament al „fericirii” în lume, realizat de sociologii de la Universitatea Erasmus din Rotterdam (Olanda). Aceştia au creat „Baza de Date a Fericirii în Lume”, conduşi de profesorul Ruut Veenhoven, de la Departamentul de Sociologie.

Au urmărit pe parcursul mai multor ani rezultatele unor sondaje printre poparele lumii şi susţin că pot declara cât de fericiţi sunt oamenii de acolo. Astfel, Moldova este plasată între poziţiile 116-119 din 144, după un studiu efectuat între 2000 şi 2008. Împarte acelaşi loc cu Congo (Kinshasa), Lituania şi Armenia şi ar fi „cel mai nefericit loc din Europa”.

Basarabenii cred însă că şi topul acesta, ca orice vine de fapt din Occident pe o astfel de temă, nu este decât o privire superficială aruncată asupra unui spaţiu pe care vesticii nu-l înţeleg. „E obsesia «omului alb»”, spune scriitoul Vasile Ernu. „Basarabenii sunt şi ei «niş te» oameni ca mulţi alţii. Nu pot să fac o scală de la 1 la 10 şi să analizez sentimentul nefericirii”, adaugă acesta.

Observaţiile vizitatorilor străini, deşi pot părea exagerate, ridică totuşi o întrebare: cât de nefericiţi sunt cetăţenii moldoveni în ţara lor, acum, după ce sistemul politic a rămas neclintit la protestele din aprilie?

UN STUDIU VESTIC

„Cât de mult îţi place viaţa ta?”

Profesorul Ruut Veenhoven, de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, a explicat pentru EVZ de ce un studiu asupra fericirii ar fi relevant şi dacă se poate măsura, în procentaje, cât de fericiţi sunt oamenii în diferite locuri de pe glob.

„Eu definesc fericirea ca fiind aprecierea subiectivă a unui individ asupra vieţii, ca întreg”, lansează o definiţie olandezul. „Sau, altfel spus, cât de mult îţi place viaţa pe care o trăieşti. Întrebarea principală cuprinsă în aceste studii a fost «Cât de mulţumit sunteţi cu viaţa pe care o trăiţi?» şi răspunsurile erau contorizate pe o scară de la 1 la 10. Din observaţiile noastre, chiar dacă unele studii datează deja din 2006, rezultatele de atunci tind să rămână stabile pe o perioadă mai lungă de timp şi sunt relevante chiar şi acum”, a spus Veenhoven.

„Moldova, după rezultatele noa s tre, este cel mai nefericit loc din Europa şi printre ultimele din lu me. Moldovenii ar fi avut şansa să devină mai fericiţi după protestele din aprilie… Dacă, după mişcările acestea sociale de acolo, reuşesc să-şi modeleze o societate mai bună, asta va fi reflectat şi în gradul de «fericire pe termen lung», deoarece există o strânsă legătură între calitatea vieţii şi fericirea cetăţenilor. Vedem asta în gradul scăzut de fericire în ţările «eşuate», cum e Zimbabwe”, a explicat Veenhoven.

„Cel mai nefericit loc din lume se pare că e Tanzania”, a încheiat, sec, sociologul din Rotterdam.

Se bucură doar de necazul altuia…

Cartea de călătorii a lui Eric Weiner, „The Geography of Bliss: One Grump’s Search for the Happiest Places in the World” („Geografia fericirii: Căutările unui morocănos pe urmele celui mai fericit loc din lume” – n.r.) a fost lansată în 2007. Weiner a călătorit prin ţările declarate de studiul olandez ca fiind „fericite” şi prin cele mai nefericite.

Opinia jurnalistului despre călătoria în Moldova reiese şi din acest fragment din cartea sa, o relatare a unei plimbări cu autobuzul: „Fiecare faţă este îngheţată într-o expresie care pare goală, o expresie pe care am învăţat s-o recunosc ca fiind Privirea Posomorâtă Moldovenească”. Weiner mai sugerează şi că singurul lucru care îi face fericiţi pe moldoveni este necazul altuia.

În urma protestelor din aprilie, fostul şef al misiunii OSCE în Moldova, între 2006-2008, Louis O’Neill, a publicat un articol pe site-ul prestigioasei publicaţii „The Wall Street Journal”, unde aduce aminte de cartea lui Weiner. Acesta sugerează că ar fi totuşi o exagerare catalogarea făcută de jurnalist, însă adaugă: „Prinşi între România şi Ucraina, moldovenilor le lipseşte sentimentul identităţii, al mândriei naţionale şi speranţa pentru viitor. Acestea, adunate cu sărăcia care macină tot, pot explica de ce până la un sfert dintre moldoveni locuiesc şi muncesc peste graniţă, trimiţând acasă banii care ţin ţara asta pe linia de plutire”.

O VIZIUNE DE PESTE PRUT

Când nu-i mai arde casa, basarabeanul spune că e fericit

Basarabenii privesc cu scepticism studiul care măsoară fericirea şi spun că Moldova nu poate decât să sufere de pe urma etichetei de „cel mai nefericit loc”.

„Moldovenii au două mari handicapuri: sunt creduli şi nu ştiu în ce ţară trăiesc, care le sunt rădăcinile, cine le sunt strămoşii. De aici li se trag toate nenorocirile, «nefericirile» – adevărate, metafizice, profunde. Restul sunt mofturi şi «nefericiri» conjuncturale”, încearcă o descriere a stării de spirit a basarabenilor criticul de artă moldovean Vladimir Bulat.

El răspunde tăios studiilor care plasează Moldova la capătul lumii: „Este o invenţie occidentală, iar metoda de investigaţie, pe care acea lume o aplică realităţilor, total diferite, ale Răsăritului dă, adesea, greş, dacă nu manipulează şi distorsionează de-a dreptul”. Bulat vede cu totul altfel viaţa peste Prut. El a văzut destui basarabeni care nu se pot plânge de lipsuri. „Ţine de însuşi modul lor de a exista, de a primi musafirii, de a-şi pavoaza pereţii cu covoare tip persan, de a umple masa cu toate de-ale gurii”.

Igor Cobileanski, regizor basarabean, vede şi el în studiul străin o doză de superficialitate. Admite însă că moldovenii nu sunt chiar nişte oameni fericiţi. „Mă detaşez să fac o condamnare dură a celor care spun că Moldova e cel mai nefericit loc de pe planetă. Un astfel de studiu face însă şi rău, în aceeaşi măsură în care face bine. Să ne uităm de exemplu dintr-o perspectivă a unui investitor străin. Dacă ar vrea cineva să investească în Moldova, probabil că va fi mult mai reticent dacă va primi un astfel de studiu”, spune regizorul.

Cât despre nefericirea în Mol dova, ea e de multe ori generată de problemele materiale, crede acesta. Experienţa unui văr de-al său pare a fi relevantă pentru a susţine ideea: omul lucrează pe şantier, „la Petersburg”. Voia să facă şi el „ceva agricultură aici”. „Zicea că nu ai cum. E o zonă foarte bizară, e greu. Însă nici el nu e fericit acolo, că îi este dor de casă. La noi e cam aşa: dacă unui om îi arde casa în fiecare an, în anul în care nu-i mai arde, o să spună că e fericit”.

Acum, după protestele înăbuşi te de la Chişinău, regizorul a remarcat că în Moldova pluteşte dezamăgirea. „Nu e vorba de o stagnare, ci chiar de un regres pe care îl simţim cu toţii. Cei mai nefericiţi sunt intelectualii. Pentru că ei se consumă nu doar prin lucruri materiale, ci şi prin atmosfera din jur”, spune Cobileanski. Şi recunoaşte: el e patriot. Şi devine dureros să audă tot mai des cum prietenii se gândesc să părăsească ţara. „Mulţi dintre noi suntem acum la vârsta când începem să avem copii şi trebuie să te gândeşti la viitorul lor. Noi încercăm să fim revoluţionari în spirit, dar ei s-ar putea să respire un aer contrafăcut”, conchide Cobileanski.

MESAJ DE PE „PLANETA MOLDOVA”:

A nu avea = o grijă mai puţin

Artistul basarabean Mitoş Micleuşanu, unul dintre fondatorii proiectului umoristic „Planeta Moldova”, vede lucrurile din perspectiva moldoveanului care a scăpat de „sindromul turistului” după venirea în România. Acum spune clar: poate că basarabenii se plâng pe moment, dar în secunda următoare revin, cu umor, la „starea lor de bine”.

Cât de justificat este un studiu care arată că Republica Moldova este printre „cele mai nefericite locuri de pe planetă”?

Probabil, dintr-un punct de vedere occidental, sondajul conţine ingredientele necesare din care să rezulte că moldovenii sunt cel mai nefericit popor, mai ales din perspectiva celei mai sărace ţări din Europa. Dar exteriorizarea imediată a nemulţumirilor poate indica mai puţine probleme decât în cazul unei bravade de genul: „Totul e minunat, sunt fericit”. Basarabenii se vor plânge pe moment, dar în secunda următoare vor reveni la „starea lor de bine” cu umor, bancuri şi un păhăruţ de vin!

Cât de „nefericiţi” vedeţi că sunt basarabenii?
În general, având o viziune „ruso-română” asupra vieţii, sunt mai sinceri şi mai laconici de felul lor, trec uşor peste probleme, nefiind ataşaţi prea mult de bunurile imediate: case, maşini, ţoale, poziţie socială. Basarabeanul este „autosuficient şi împăcat” cu ceea ce este şi ce are. Dacă am, e bine, dacă nu am, tot e bine şi o grijă mai puţin. Basarabenii sunt şi mai puţin puritani decât românii şi spun exact ceea ce simt pe moment. Sinceritatea funcţionează ca un fel de autoterapie. În Occident, este la modă psihoterapia, iar asta ar putea indica faptul că nu sunt în stare să depăşească problemele prin sine.

Cum privesc basarabenii situaţia acum, după evenimentele din Chişinău: sunt încrezători sau sunt dezamăgiţi?

Chiar dacă schimbarea vine mai lent, ea se produce. Nimic nu stagnează. Pentru schimbări majore sunt necesare mişcări majore. Din păcate, fără vărsare de sânge, oamenii nu pot schimba radical nimic. Probabil, în Basarabia încă nu a fost atins punctul de fierbere, atins de români în 1989. Dar chiar şi aşa, cu sacrificii serioase, România nu s-a schimbat decât la suprafaţă, în profunzime însă duhneşte a incompetenţă şi mentalitate proletară. Deci, nici vărsarea de sânge nu asigură tot timpul schimbarea, aşa cum tânjesc masele.

OPINIE DE SCRIITOR

Despre „obsesia «omului alb»”

Scriitorul basarabean Vasile Ernu nu crede în măsurarea fericirii. Mai degrabă, spune acesta, putem măsura cât de săraci sau bogaţi suntem. Astfel, în opinia sa, un astfel de studiu nu face decât „să esenţializeze nişte «concepte» şi să facă comerţ cu diverse clişee împachetate sub ideologia unei pseudoştiinţe”.

„E veşnica obsesie a «omului alb» care se crede civilizat şi consideră că trebuie să cartografieze lumea «barbară» pentru a o civiliza. Trăim într-o cultură în care «răul» şi «binele» nu mai sunt atât de clare. Unii dau bani scumpi ca sa vadă «nefericirea aborigenilor». Occidentalul civilizat se hrăneşte din această «nefericire a barbarilor». De fapt, toată această tipologizare are sens doar în spaţiul occidental, fiindcă toate relaţiile umane «s-au monetizat » şi atunci este foarte uşor să spui ce este fericirea. Pentru lumea arhaică fericirea este nepreţuită, iar pentru lumea modernă fericirea are un preţ”. Scriitorul pune o concluzie clară: Basarabia este un spaţiu ca oricare altul, cu trăsăturile specifice şi cu problemele lui.

„Basarabenii sunt şi ei «nişte» oameni ca mulţi alţii. Nu pot să fac o scală de la 1 la 10 şi să analizez sentimentul nefericirii. Eu mă tem de popoarele care se consideră «prea nefericite », însă cele «prea fericite» mă îngrozesc. Excesul de fericire ţine de idiotism şi de lipsa de reflecţie”, spune Vasile Ernu.

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: O mamă pentru nefericita Moldovă