EVZ Special
Cronicarul român din Moldova care a realizat primul demers istoriografic laic în limba română
Harta României, Sursa foto: Facebook
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Scrierea însemnărilor despre trecut erau apanajul monahilor, adică al călugărilor. Ei aveau meșteșugul scrierii, citirii, creării de miniaturi dar și al tipăririi cuvântului scris. Moldova, aflată în vecinătatea Poloniei medievale a știut să atragă atât oameni învățați cât și specialiști în tipărituri care să se formeze în școlile sale. Așa se face că la sfârșitul secolului al XVI-lea și în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, apar în Moldova, cronicarii, fii de boieri, de regulă. Grigore Ureche, personajul despre care vorbim astăzi, ne-a părăsit pe 17 aprilie 1647
Grigore Ureche, primul istoric laic de limbă română din Principatul Moldovei
Moldova cunoscuse cronicile lui Macarie, Eftimie și Azarie, care acopereau o perioadă de circa 7 decenii, prima din 1504 până în 1551, o a doua din 1541 până la 1553 și a treia, de la 1551 până la 1574. Erau cronici scrise în slavonă, conform obiceiului vremii Iată că în prima jumătate a secolului XVII, apare un prim cronicar laic, Grigore Ureche, care va scrie în limba română cu slove chirilice, cum era scrierea românească statornicită în Evul Mediu.
Grigore Ureche se naște undeva pe la 1590 sau 1595, deci în epoca lui Ștefan Răzvan, a lui Aron Vodă, a Movileștilor și a lui Mihai Viteazul. Era descendent al Urecheștilor, atestați încă din vremea lui Ștefan cel Mare. Tatăl său, Nestor Ureche avea să fie Mare Vornic al Țării de Jos, să fie sol la Constantinopol în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Fratele său, Nicolae, unchiul lui Grigore a fost spătar.
În timpul exilului lui Nestor Ureche în Polonia, Grigore a deprins tainele învățăturii erudite la Frătia Ortodoxă din Liov (Lvow, Lemberg, Lvyw, azi în Ucraina) și probabil și la unele din universitățile polone precum cea din Cracovia, cel mai probabil. Perioada în care a trăit a fost marcată atât de disputele dintre Polonia, otomani și Habsburgi cât și de Războiul de 30 de ani (1618-1648), în Europa Centrală și de Vest.
Marile funcții publice. Letopisețul Țării Moldovei
Grigore Ureche s-a deprins cu studiul și folosirea limbilor străine. A fost în timpul domnitorului Vasile Lupu, atât Mare Vornic de Țara de Jos, călcând pe urmele lui Nestor Ureche, tatăl lui, cât și mare spătar și mare logofăt, datorită științei sale de carte. Din aceste poziții, a avut acces la sursele scrise, a putut vedea hrisoave, decizând să scrie o cronică laică, în limba română, cu slove chirilice. A cercetat, evident, lucrări scrise în polonă (cronica polonă a lui Joachim Bielski între ele), în latină, greacă, slavonă, limbi pe care le studiase de-a lungul formării sale intelectuale.
S-a numit Letopisețul Țării Moldovei („Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”), redactat în perioada 1642-1647. Opera arată clar că este vorba de știință istoriografică și nu de o simplă cronică anuală. Există corelări între evenimente, există justificări și atribuiri de merite, sunt explicate cauze, contexte și urmări ale unor evenimente.
Posteritatea operei lui Grigore Ureche. Falsul „interpolărilor” postume demascat de cronicarul Miron Costin
Grigore Ureche s-a stins subit la 17 aprilie 1647, relativ tânăr la 52 sau la 57 de ani (de regulă nașterea lui e plasată între 1590 și 1595). Originalul operei sale s-a pierdut în vâltoarea istoriei Moldovei, dar cel puțin unii dintre urmași în ale scrierii au avut acces la el, astfel că Letopisețul care urmărea perioada 1359-1595 a supraviețuit în copiile lui Simion Dascălul, Axinte Uricarul și Misail Călugărul. Ei au făcut anumite intervenții („interpolări”), uneori cu rol denigrator, dorind să ateste niște falsuri ulterioare drept aserțiuni ale lui Grigore Ureche. Urmașul său în continuarea Letopisețelor, Miron Costin (1633-1691) a luat atitudine și a precizat clar rolul nefast jucat de Simion Dascălul, Axinte Uricarul și Misail Călugărul. Este evident, că Miron Costin când a continuat practic munca lui Grigore Ureche a avut acces la manuscrisul original și la diferite versiuni ale acestuia.
Se crede că Grigore Ureche și-ar fi dorit să continue Letopisețul și după 1595, mergând cu el până în momentul domniei lui Vasile Lupu, domnie căreia îi slujea, doar că destinul lui s-a frânt la Goești, Iași, într-o zi de 17 aprilie 1647. Cu Grigore Ureche, scrisul istoric în limba română devine o certitudine și un stil istoriografic.
