Mesajul lui Ilie Bolojan pentru succesorul său. Ce riscă România
- Bianca Ion
- 4 iunie 2026, 22:53
Guvernul României / sursa foto: dreamstime.com
Viitorul Executiv trebuie să respecte angajamentele asumate de România în relația cu Comisia Europeană. În caz contrar, proiectele finanțate din fonduri europene pot fi suspendate, iar problemele bugetare și economice ale țării s-ar putea accentua, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: fondurile europene pot fi suspendate dacă sunt adoptate măsuri populiste
Ilie Bolojan a atras atenția că orice guvern care va adopta politici incompatibile cu înțelegerile convenite cu instituțiile europene riscă să pună în pericol finanțarea proiectelor aflate în derulare.
„Dacă vine un guvern care vine cu politici populiste sau căruia în Parlament i se modifică legile într-o manieră în care pierde venituri la bugetul de stat, fără să scadă cheltuiele în paralel cu scăderea de venituri, în care îi cresc cheltuielile fără să îşi crească veniturile, practic, conform înţelegerii pe care o avem cu Comisia, ni se suspendă proiectele europene imediat”, a declarat Ilie Bolojan, joi seară, la Euronews România.
Premierul interimar a arătat că viitorul cabinet va trebui să țină cont de situația financiară și bugetară a țării, dar și de dificultățile care afectează economia și investițiile publice.

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Problemele economice și întârzierile proiectelor, printre prioritățile viitorului Executiv
Potrivit lui Bolojan, România se confruntă în prezent cu mai multe provocări care nu mai pot fi amânate, de la dezechilibrele bugetare până la costurile ridicate din sectorul energetic și întârzierile în implementarea proiectelor.
„Vă daţi seama că aceste lucruri sunt cât se poate de serioase şi când ai o criză pe care o avem, bugetară, ai o criză a preţului la energie care ne afectează competitivitatea economiei, ai o criză a capacităţii statului de a închide lucrările, avem lucrări care nu se mai termină cu anii, lucrări care încep după ceva ani, pentru că avem o birocraţie care le blochează. (...) Va trebui să rezoneze cu problemele pe care le are România. Altfel, dacă nu vine cu lucruri serioase, nu putem merge mai departe. Şi v-am spus, cel mai periculos lucru pe care l-au făcut în toată această perioadă, l-au făcut partidele, pentru că, de când sunt preşedintele PNL, nu am mai acceptat asta, cel puţin în comunicarea PNL, este să creăm aşteptări care nu pot fi onorate”, a susţinut Bolojan.
Acesta a reamintit că România mai are de îndeplinit opt reforme importante prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență și, în același timp, trebuie să continue implementarea investițiilor finanțate din fonduri europene pentru a evita pierderea sumelor nerambursabile disponibile prin componenta de grant.
Ilie Bolojan, avertisment privind riscul unei guvernări fără rezultate
Ilie Bolojan a declarat că perioada următoare va fi esențială și din perspectiva finalizării proiectelor europene, subliniind că lucrările trebuie recepționate și validate conform cerințelor Comisiei Europene.
Premierul interimar consideră că o guvernare care nu produce rezultate concrete și care este menținută doar prin calcule politice poate genera consecințe serioase pe termen lung.
„Cea mai proastă situaţie pentru România este să avem o formă de guvernare în care nu există livrabile, deci Guvernul nu livrează, nu răspunde la problemele grave pe care le avem, în acelaşi timp este susţinut artificial, să spunem, în Parlament, doar pentru ca unii să nu îşi asume răspunderea, care ar putea să facă asta, şi în acelaşi timp să se vină din nou cu politici populiste, şi atunci gravitatea nu va fi ceea ce se întâmplă în aceste zile, ci ceea ce se va întâmpla în 2028, când vom risca un vot puternic antisistem”, a atras atenţia Ilie Bolojan.