Lupta lui Mihail Sadoveanu cu extrema dreapta în perioada interbelică. Manifestul masonic „Pentru prieteni” din 1936

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Anul 1937 a reprezentat amurgul sângeros al democrației interbelice românești și, odată cu ea, momentul de maximă vulnerabilitate pentru Francmasoneria română.

Sub asaltul ideologic și fizic al extremei drepte, reprezentată de Mișcarea Legionară și de Liga Apărării Naționale-Creștine (LANC), lojile masonică au devenit ținta unei campanii de defăimare fără precedent. În centrul acestui uragan mediatic și politic s-a aflat Mihail Sadoveanu.

Mihail Sadoveanu, un mason asumat

Scriitorul nu era doar „Ceahlăul literaturii române”, ci și un înalt demnitar masonic: Francmason de Gradul 33 și fost Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite (F.M.R.U.).

Mihail Sadoveanu a fost condus pe calea Luminii de către bunul său prieten, Grigore Ghica. În ianuarie 1927, acesta îl introduce oficial în Loja „Dimitrie Cantemir”, o lojă de elită constituită în capitala Moldovei. Aici, Sadoveanu nu a fost singur, i-a avut alături pe confrații săi de condei și de idealuri, poetul Mihai Codreanu și strălucitul spirit satiric Păstorel Teodoreanu.

Ceapa, un aliment-minune, a ajuns în România cu legiunile romane. Rețeta de supă de ceapă, așa cum o mâncau boierii

Dispariții, secrete nucleare, un cadavru și un pistol: cazul care a ajuns în atenția lui Trump și a Congresului

În 1936, Sadoveanu preluase conducerea marilor gazete democratice de stânga din strada Sărindar, Adevărul și Dimineața, fapt care a amplificat furia naționaliștilor. Publicații extremiste precum Porunca Vremii, condusă de Ilie Rădulescu, îl atacau zilnic prin caricaturi grotești și editoriale violente, numindu-l „trădător al cauzei naționale” și „patron al veninului judeo-comunist”, instigând publicul să-i arunce cărțile în flăcări.

În acest context de teroare ideologică, după ce fusese atacat violent inclusiv de la tribuna Senatului de către profesorul antisemit A.C. Cuza, Mihail Sadoveanu refuză să tacă sau să se ascundă.

La 21 decembrie 1936, el publică în ziarul Adevărul scrisoarea-manifest „Pentru prieteni”. Textul nu este o simplă replică politică, ci o rară și curajoasă apologie literar-istorică a Francmasoneriei, redactată de un inițiat care își asumă nestingherit crezul. Dincolo de valoarea sa polemică, documentul așează o profundă țesătură de simboluri, principii și subtilități de sorginte masonică.

Campanie declanșată de ziarul de extremă dreapta, Porunca Vremii, 1936. sursa: arhiva presa

Asumarea disciplinei inițiatice ca perfecționare spirituală

Sadoveanu nu folosește termenul de „societate”, ci pe cel de „disciplină spirituală”, o definire pur masonică a Ordinului ca școală a cizelării interioare. El respinge eticheta de „infirmitate” pusă de detractorii săi și afirmă răspicat:

„Nu neg că ași aparţine disciplinei spirituale cu numele de mai sus. Ba chiar mă simt onorat că particip şi eu la sforţările ce se fac pentru îmbunătăţirea omului.”

Această „îmbunătăţire” face trimitere directă la alegoria masonică a șlefuirii pietrei brute pentru a deveni piatră cubică, aptă să fie așezată la temelia Templului Umanității.

Scriitorul invocă caracterul universal al Francmasoneriei și conceptul de Lanț de Unire, fraternitatea care transcende granițele și rangurile profane. El amintește că din această „tovărășie” fac parte elitele lumii: „Bărbaţi însemnaţi contimporani, între care se numără Prinţi şi conducători de popoare, prelaţi şi cugetători”, toți lucrând pentru „ridicarea conştiinţei umane spre lumina păcii”.

Panteonul masonic românesc și clădirea statului

Pentru a demonta acuzația de antipatriotism, Sadoveanu recurge la un adevăr istoric incontestabil: pașoptiștii și fondatorii României Moderne au fost, aproape în totalitate, frați de lojă. Menționarea lui Mihail Kogălniceanu, Ion Brătianu și C.A. Rosetti nu este întâmplătoare; ei sunt prezentați ca modele de sacrificiu , însuflețiți de idealurile masonic-iluministe de libertate, egalitate și fraternitate deprinse în lojile din Franța.

Mihail Sadoveanu: “Mai mult, generația care a clădit România de ieri și a dat statului nou românesc instituțiile de care e călăuzit, marii oameni de ieri, un Mihai Kogălniceanu, un Ion Brătianu, un C. A. Rosetti, au fost îndemnați de aceleași idei generoase care stau la baza oricărui progres moral și stau și la baza instituției de care vorbim.

Generația de la 1850, mai ales în Moldova, s-a pus pe sine jertfă, lepădând privilegii și foloase, sub impulsul unui entuziasm ce venea din nobila Franță a libertăților, unde ei primiseră înțelegerea datoriei supreme către Patrie”.

Caricatură din ziarul Porunca Vremii, despre Mihail Sadoveanu, 1936. sursa: arhiva presa

Triada masonică: Stat, Familie, Patrie și jurământul de credință

Sadoveanu decodifică pentru publicul profan landmarcurile (regulile de bază) ale masoneriei regulare, care obligă inițiatul la supunere față de legile țării și față de conducătorul statului: „Instituţia de care e vorba are în vedere, în primul rând, datoria către Patrie. Angajamentul de credinţă faţă de Suveran e exprimat precis. De asemenea supunerea la legile de care e călăuzit Statul, Familie şi Patrie...”

Prin aceasta, el demonstrează că „internaționalismul” masonic nu este unul distructiv, așa cum era cel bolșevic, ci o înfrățire universală bazată pe respectul profund față de celulele fundamentale ale propriei națiuni.

Reperele Tradiționale: Marele Arhitect, nemurirea sufletului și Biblia

Într-o epocă în care extrema dreaptă acuza masoneria de ateism și satanism, Sadoveanu scoate în evidență pilonul teist al Ritului Scoțian Antic și Acceptat: obligativitatea credinței într-un Principiu Suprem (Marele Arhitect al Universului).

Scriitorul mărturisește că a găsit în „vechile comandamente de origină engleză ale Instituţiei, o întărire a credinţii mele în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului”.

Mai mult, el operează o sinteză perfectă între masonic și profan, afirmând că aceste comandamente i-au oferit un nou temei pentru adâncirea propriei ortodoxii și a tradiționalismului său.

Prigoana dictaturilor

Unul dintre cele mai vizionare fragmente ale scrisorii este cel în care Sadoveanu definește masoneria ca o fortăreață a rațiunii, a justiției și a evoluției pașnice, motiv pentru care ea devine inamicul natural al oricărui extremism. El subliniază că „francmasonii cred în progresul evolutiv al omului şi nu acceptă ca violenţa să se substitue justiţiei”, explicând de ce lojile sunt strivite deopotrivă de regimurile totalitare, indiferent de culoarea lor politică:

„De aceea dictaturile de dreapta i-au lovit şi-i persecută. Tot aşa îi lovesc şi-i persecută dictaturile de stânga. Aici d. Mussolini e de acord cu d. Stalin.”

Conceptul de elită și discreția masonică

Întrebării profane clasice: „De ce nu se dă pe faţă?”,  scriitorul îi oferă un răspuns de o înaltă ținută estetică și inițiatică.

El explică faptul că Masoneria este un ordin închis nu din complotism, ci din cauza naturii sale selective. Învățătura ei cere o pregătire intelectuală și sufletească, adresându-se strict individului, nu maselor.

Sadoveanu folosește o metaforă superbă: „Tot aşa poezia nu poate fi propusă respectabilei adunări a Senatului sau primului cetăţean care trece pe stradă.” El demitizează caracterul „secret”, amintind că statutele asociației sunt publice și tipărite în orice enciclopedie.

Simbolul Suprem: Evanghelia după Ioan și principiul Luminii

Finalul scrisorii este pur masonic și mistic. Sadoveanu dezvăluie cel mai important element de recuzită ritualică dintr-o lojă regulară: Volumul Legii Sfinte, deschis în mod obligatoriu la Evanghelia după Ioan.

„La adunările acestor duşmani ai omenirii, care sunt francmasoni, stă deschisă cartea sfântă la Evanghelia lui Ion, care, cum se ştie, începe cu acest verset: „La început a fost Cuvântul“... adică inteligenţa divină. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n’a cunoscut-o...”

Prin invocarea Cuvântului (Logosul, Inteligența Divină) și a Luminii (cunoașterea inițiatică ce luptă cu profanul profanator, adică „întunericul”), Sadoveanu își așază confrații în postura de păstrători ai unui creștinism pur, bazat pe iubire de aproape și pace. El conchide, cu o amară autoironie îndreptată către agresorii săi, că singura vină a celor ce se adună în jurul acestei cărți sfinte este „naivitatea” de a mai crede într-o umanitate capabilă să primească mesajul hristic al păcii.

Scrisoarea profetică

Scrisoarea „Pentru prieteni” din 21 decembrie 1936 rămâne un document istoric de o demnitate rară. În cel mai negru moment al campaniei de defăimare orchestrate de extrema dreaptă, când intelectualii capitulau în fața terorii verbale a bătăușilor politici, Mihail Sadoveanu a ales să livreze o lecție publică de cultură masonică.

Folosind metafore literare și simboluri ritualice trăite la cel mai înalt nivel, Gradul 33, el a demonstrat că echerul și compasul nu erau instrumente de complot, ci unelte de ctitorire a spiritului și a Patriei.

Din păcate, „întunericul” epocii nu a cunoscut „lumina” sa; la scurt timp după acest manifest, sub presiunea istoriei, Masoneria română avea să intre într-o lungă și dureroasă adormire. Dar redeșteptarea avea să arate forța ideilor și generozitatea idealurilor.