Opinii EVZ
Modelul Juncker în criza europeană: șopârla gata să-și abandoneze coada | PULSUL PLANETEI
A avut loc și Consiliul European de primăvară, și se apropie și reuniunea de la Roma, la 60 de ani de la înființarea Europei Unite. Din păcate, la Roma e cel mai probabil să se consemneze și un precedent, cererea formală de retragere din Uniune a Marii Britanii, după depășirea procedurilor parlamentare la Londra pentru acționarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.
Mai grav, dezbaterile de la Consiliul European (ca să nu mai vorbim despre întâlnirea fondatorilor UE) arată în continuare o auto-iluzionare a statelor occidentale și a Comisiei Europene asupra perspectivei europene pe care o lansează în dezbatere.
În fapt, vorbim despre tentația Președintelui Comisiei, Jean Claude Juncker, și a șefilor de state, în special din tandemul franco-german, de a considera că problema Europei Unite și a relansării proiectului european vine de la Marea Britanie, care a fost o frână în integrare, și de la statele central și est europene, foste comuniste și nou intrate în proiect, care nu au forța și capacitatea să urmeze proiectul european și viteza lui optima de dezvoltare. Ambele abordări sunt greșite, și iată de ce:
Mai întâi, proiectul european a intrat în penumbră și a reclamat relansarea și reenergizarea lui odată ce statele au ales să nu mai lupte pentru el, să nu-și mai asume costurile integrării europene, ci săși asume exclusiv beneficiile și să dea vină pentru greșeli și costuri pe Bruxelles. Momentul formal al începutului erei de declin contemporane (UE în formele anterioare a mai traversat episoade de declin și și-a revenit, cel mai important fiind cel din criza petrolului, în 1970, dar nici momentul războiului din Cipru nu a fost unul ușor) a fost repingerea Tratatului Constituțional de către Franța și Olanda, deci state din Occident, dintre fondatorii proiectului european. Semnalul dat atunci trebuia înțeles și compensat imediat, nu lăsat să se acumuleze nemulțumirile peste timp.
Într-adevăr, viteza a doua nu este în statele Estului continentului, care doresc să intre în toate cercurile concentrice europene, cu precădere Euro și Schengen. Optout- urile și rezervele au venit de la state occidentale - Marea Britanie, dar și Danemarca. Din contra, am înregistrat un precedent important pentru perspectiva desenată de Juncker cu două viteze, respingerea unui stat pregătit să acceadă, dar din motive politice - cazul aderării României și Bulgariei în Schengen. Intrarea în zodia Europei cu două viteze va afecta de facto decizia – care va fi impusă de statele din primul cerc celorlalte, din est, chiar și numai pe motivul că ele sunt donatoare, plătesc, și că deciziile nucleului dur afectează direct și restul blocului - și va bloca posibilitatea de viitor a statelor din centrul și estul Europei de a se alătura primei viteze. (Nu-i vorba, în cazul Euro, există și state nou venite, inclusiv România, care au preferat să se lase pe tânjeală și să nu mai forțeze intrarea în clubul fruntaș, pe motiv că încă nu sunt pregătite. Ca să nu mai vorbim de alte greșeli de parcurs.)
Din nou, dacă e să revenim la problema fundamentală a Europei, euro-scepticismul, populismul, naționalismele, xenofobia, islamofobia, și aici problemele s-ar putea să nu provină esențialmente din Estul European, de la noii membri. Și nici Europa să nu poată fi împărțită geografic cu două viteze, pentru că viteza a doua rămâne tot în Vest. Olanda amenință să aibă în Geert Wilders pe președintele celui mai mare partid al său, deci euro- sceptic, chiar dacă nu va reuși să formeze majoritatea. Franța va avea în finală un candidat și un partid anti-european, Frontul Național, care vrea să scoată țara din UE. Poate nu va câștiga, dar va strânge 45% din voturile francezilor. Iar acești 40-45% dintre olandezi și francezi rămân în miezul Europei, în prima viteză, amenințând să răstoarne în viitor această proporție, așa cum o fac, în procente mai reduse, în alte state europene partide eurosceptice sau anti-europene. Poate nu întâmplător tot Franța și Germania dau semnalele negative, din nou, acum ca și la Tratatul Consituțional.
Căutarea vinei la noii membri e o greșeală fundamentală, ca și construirea Europei cu două viteze. Asta înseamnă ruperea Europei și prăbușirea ambelor părți. Un avion nu poate zbura doar cu botul, fără coadă, ci odată rupt, se prăbușește cu ambele bucăți. Iar principiile comunitarismului și solidarității fie se aplică, fie nu, deci nu le putem aplica doar puțin sau secvențial, doar pentru unii. Mai mult, acest artificiu politic și imagologic al pasării vinei evită discutarea problemelor reale ale celor 27, a tuturor celor 27, ba și cu Marea Britanie: integrarea trebuie să continue, dar atât de repede încât să nu determine prăbușirea proiectului. Deci mai echilibrat, cu mai puțină birocrație, implicată mai puțin în toate prevederile marginale economice și tehnice doar pentru a justifica și a da de treabă eurocraților. Mai puține detalii tehnice și mai puține directive nejustificate și stufoase pot aduce mai degrabă susținere decât ruperea proiectului european în două viteze sau abandonarea cozii Noii Europe ca la șopârlă. În caz contrar, tema va fi reluată în 4-5 ani, și o altă parte a Europei, de data asta fondatoare, va fi lăsată în urmă.
Recomandările noastre
