Mobilizare în România. Rezerviștii din șase judeţe, chemați la armată

Mobilizare în România. Rezerviștii din șase judeţe, chemați la armatăRezerviști. Sursa: Arhiva EVZ

În şase judeţe din România vor avea loc exerciţii de mobilizare. Angajatorii au fost somaţi să asigure prezenţa tuturor rezerviştilor.

Mobilizare în România. Ministerul Apărării Naționale a anunţat organizarea exercițiilor de mobilizare în șase județe din România în cursul anului 2024.

Județele care vor fi implicate în aceste exerciții vor fi anunțate ulterior. Iar detaliile privind perioadele și locurile de desfășurare vor fi comunicate în mod transparent de structurile de informare publică ale Ministerului Apărării.

Instituţia susţine că este vorba de exerciţii de rutină, care au loc în fiecare an.

Ministerul Apărării, despre mobilizarea din Republica Moldova: „Nu este stare de asediu”

Sursa foto: twitter

Scopul exerciţiilor de mobilizare

Exercițiile au drept scop completarea cu resurse umane și materiale a unităților, realizarea coeziunii acționale între militarii activi și rezerviști. Precum și instruirea specifică fiecărei arme, precizează Ministerul Apărării.

„Aceste manevre fac parte dintr-un efort continuu de a verificapregătirea populației, economiei și teritoriului pentru apărare”, anunţă Ministerul Apărării.

„Ministerul Apărării Naţionale va continua să desfăşoare şi în 2024 verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii de mobilizare, care vor fi organizate în şase judeţe., a transmis Ministerul Apărării Naționale.

Angajatorii, obligaţi să ofere concediu plătit pe durata mobilizării

Ministerul Apărării a comunicat că angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor care sunt și salariați ai companiilor. Oferindu-le concediu suplimentar plătit de maxim cinci zile,pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar.

Documentele pentru convocarea rezerviștilor la exerciții vor fi transmise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Exerciţiile de mobilizare, o practică obligatorie

Exercițiile de mobilizare sunt o practică anuală, în conformitate cu legislația existentă privind regimul stării de mobilizare și pregătirea populației pentru apărare.

Serviciul militar poate deveni obligatoriu

Sursa foto: EVZ

Ministerul Apărării subliniază că aceste activități sunt parte a planului de verificare a stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare pe parcursul întregului an 2024, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Ministerul informează că centrele militare vor continua să actualizeze datele personale ale rezerviștilor din evidență, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.